În jurul anului 1100 este întemeiat de saşi, în 1349 apare scaunul Schenk (Cincu), în 1494 este numit de regele Ungariei sediu al judecătoriei regale, în 1523 şi în 1869 este mistuit de flăcări, în 1658 este devastat de turci, în 1660 este decimat de ciumă, iar în 1945 rămâne aproape părăsit după ce saşii sunt deportaţi în Siberia. Cincanii trăiesc înconjuraţi de o istorie care nu trebuie lăsată să piară din amintire.

Numit şi Großschenk, Gris-Schink sau Şinca Mare, Cincu a fost întemeiat de saşii veniţi din zona Rinului la mijlocul secolului al XII-lea pe un platou dintre râurile Olt şi Hârtibaciu, la 100 km de Braşov şi 25 km de Făgăraş. Este menţionat pentru întâia oară într-un document din 1329, când era numit Schenk (în traducere: han, cârciumă).  

Centru meşteşugăresc (organizat în bresle – dulgheri, fierari, croitori, cismari, rotari, zidari, curelari, cojocari, butnari, lăcătuşi), Cincu a atras oameni de toate etniile şi religiile, în vatra sa convieţuind valahi, saşi, secui, cumani, pecenegi şi apoi austrieci, turci şi rromi, în total aparţinând a şapte religii şi confesiuni.

Cincu atinge maxima sa înflorire în secolul al XIX-lea, când este populat de aproape 3.000 de locuitori şi beneficiază de o serie de comodităţi după model occidental, printre care şi o bancă (Raiffeisen). Spre sfârşit de secol însă, numeroşi saşi emigrează în S.U.A.

În Cincu, loc de legendă, fermecător şi pitoresc, încă se mai serbează numeroase tradiţii şi carnavaluri, printre care Fasching, Ziua Recoltei şi Parada Lolelor şi încă se mai prepară vechile mâncăruri (papricaş, bulz, salam de Sibiu, brânză de burduf, budincă de clătite, lichiu cu prune) şi băuturi (palincă şi rachiu aprig). Anual, câteva familii de saşi emigraţi se reunesc în Cincu pentru a depăna poveşti şi a revedea meleagurile atât de dragi lor.