În verile toride, în satul Beliş din judeţul Cluj, de sub un lac, îşi face apariţia o biserică, care datează din secolul XIX. În perioadele în care seceta mistuie recoltele localnicilor, din adâncurile Lacului Beliş-Fântânele, ies la suprafaţă ruinele unei biserici construite de primii pastori care s-au aşezat în acele locuri.
Beliş este un sat situat în Transilvania, la o altitudine de peste 1000 m, în zona munţilor Gilău. Nu există documente care să ateste data la care a fost întemeiat Belişul sau când a fost construită Biserica de sub lac. Totuşi, unii istorici merg pe ideea că această comună a fost intemeiată de ciobanii care îşi petreceau mult timp prin zonă datorită păşunilor cu iarbă fragedă care făceau deliciul oilor.
Deoarece zona îi ajuta să-şi practice meseria mai bine, fără să mai străbată munţii, ciobanii şi-au construit aici locuinţe permanente. Primele documente care menţionează Belişul, comuna aşezată la 1000m altitudine în zona cuprinsă între Munţii Gilăului şi Bihor Vlădeasa, datează din 1737.
Legenda spune că, pe vremea comunismului, în sat, s-a anunţat că o viitură puternică avea să vină. Această veste a ajuns şi la urechile celor de la Bucureşti, care au hotărât să ridice un baraj puternic în jurul satului, iar toţi locuitorii să se mute pe dealul neroditor al ungurilor.
Atunci, biserica, simbolul satului Beliş, a fost evacuată. Au fost luate icoanele, candelabrele şi tot ceea ce se putea lua din biserică, încărcate într-un car şi duse cât mai departe de viitura care avea să lovească satul.
Odată cu locuitorii, a fost mutat şi cimitirul, care înconjura biserica. Locuitorii, împreună cu preotul satului, au mutat osemintele în noul sat. După retragerea localnicilor, apa a năvălit asupra satului iar biserica a dispărut încetul cu încetul în lac, iar în locul ei a rămas doar un luciu de apă.
Moţii, români neaoşi cu frică de Dumnezeu îşi amintesc că Biserica de sub lac era situată după vechea datină în centrul satului pe o fâşie de pământ înaltă, ca să fie mai aproape de cer şi să poată fi văzută de oriunde.
Înainte ca biserica să fie înghiţită de ape definitiv, aceasta era vizibilă de oriunde te uitai , deoarece era construită pe o măgură, iar casele locuitorilor erau construite în jurul bisericii parcă gravitând contin
Indiferent de anotimp, biserica rămânea un punct de reper pentru moţi. Bătută de ploaie şi acoperită de omătul alb, turla bisericii a stat mereu de veghe asupra satului şi a celor pe care îi adăpostea la nevoie şi în zilele de sărbătoare.
Deşi apa poate distruge de-a lungul timpului orice urmă de pictură, pe zidurile acestei biserici se mai pot observa picturile care împodobeau pereţii bisericii şi întruchipau îngeri şi scene biblice cunoscute.
Pentru turişti, silueta lăcaşului de cult ce iese de sub ape în fiecare vară secetoasă a devenit obiectiv trecut pe lista “de vizitat”. Este singura urmă care a mai rămas din Beliş. În restul anului, când e inundată până-n vârf, ca să-i afli fundaţia trebuie să o cauţi la 30 de metri sub luciul apei în costum de scafandru.
Este o adevarată minune faptul că în ciuda condiţiilor nefavorabile biserica a rămas în picioare şi că se mai pot distinge portrete din vechile fresce.
Pentru a ajunge la Beliş trebuie să urmaţi drumul european E60 Oradea-Cluj-Braşov, iar de la Huedin pe DJ101 până la destinaţie.
Datorită peisajului de munte, zona Belişului este recomandată pentru tratamentul surmenajului fizic şi intelectual. În apropiere, turiştii au şi alte obiective culturale ce merită vizitate: biserica fortificată de la Văleni şi cetăţile Rădesei, Cheile Galbenei şi Izbucul Galbenei, Peştera Urşilor, Gheţarul Scărişoara, Piatra Ponorului.
