Castelul Bethlen din Arcalia este unul dintre castelele „neştiute” ale României. Acesta a fost construit în jurul anului 1850 şi a aparţinut contelui Bethlen Balazs şi familiei sale de grofi maghiari .

Castelul este situat la 15 kilometri de municipiul Bistriţa, într-un parc dendrologic, care deţine aproximativ 150 de specii autohtone şi exotice.

Suprafaţa totală a proprietăţii este de 16,5 ha şi se compune din parcul dendrologic, care ocupă circa 16 ha, şi din trei corpuri de clădiri. Parcul cuprinde alei principale, care delimitează parcul de alei de legătură şi aleea labirint.

Parcul Dendrologic Arcalia este una dintre cele mai frumoase rezervaţii de acest tip din România având o mare valoare ştiinţifică, didactică, dar şi turistică.

Cele mai impresionante plante pe care le puteţi întâlni aici sunt cele din alte regiuni ale globului, precum: bradul argintiu, molidul caucazian, pinul de mătase, stejarul american, bradul balsamifer, magnolia, nucul american, teiul laciniat, mărul japonez dar şi arborele lalea.

Iniţial, amenajarea parcului a avut ca scop încropirea unei grădini în jurul reşedinţei, extinderea acestuia  întinzându-se mai apoi pe durata a zeci de ani, până în preajma celui de-al doilea război mondial.

Despre familia Bethlen nu se cunosc prea multe informaţii, pentru că toate manuscrisele şi cărţile au fost arse o dată cu instaurarea regimului comunist.

 În 1947, castelul a fost transformat în magazin sătesc, ulterior a devenit staţiune de maşini agricole şi mai apoi a fost folosit ca şi tabără pentru pionieri.

Din 1963, Universitatea Babeş-Bolyai a intrat în posesia castelului şi l-a transformat în Centru de Cercetări Biologice şi Geologice, aici funcţionând în acea perioadă şi o bază pentru practica de vară a studenţilor.

Castelul Bethlen cuprinde o sală de conferinţe de 80 de metri pătraţi, care poate adăposti circa 70 de participanţi, o sală de seminar de 40 de metri pătraţi, pentru 20-25 persoane, o sală de lectură, de 40 de metri pătraţi, şi Biblioteca Francofoniei, de 25 de metri pătraţi.

În castel încă se mai păstrează sobele austriece, care se presupune că au fost aduse cu carul cu boi timp de 6 luni de la Viena.