Cascada Bigăr, din judeţul Caraş-Severin, este din nou una dintre cele mai frumoase cascade din lume. Fotografiile realizate de resita.ro prezintă modul în care arată căderea de apă acum, la câteva zile după ce a fost serios afectată de o puternică viitură.

Odată cu retragerea apelor, cascada şi-a revenit şi, chiar dacă lipsesc câteva bucăţi de muşchi, aceasta rămâne la fel de spectaculoasă ca şi înainte de ploile abundente.

"Muşchiul se va reface; atunci când are parte de umiditate şi căldură, debitul mare de apă nu-l defavorizează, ci îi este prielnic, aşa că acesta, de îndată ce va avea şi căldura, se va reface, cascada urmând sa aibă aspectul iniţial", spun biologii citaţi de publicaţia reşiţeană.

Situaţia este ceva mai gravă la Eftimie Murgu, localitate care este gazda celebrelor mori de apă de la Rudăria (vechea denumirea a comunei). Aceste mori, superbe realizări vechi de peste o sută de ani, au fost distruse parţial de viituri.

Cascada Bigăr, din Munţii Aninei, a fost desemnată anul trecut de The World Geography drept cea mai frumoasă cădere de apă din lume.

Obiectivul turistic se află la 12 kilometri de localitatea Bozovici. Locul i-a cucerit şi pe jurnaliştii Huffington Post.

"Se întâmplă uneori să vezi o fotografie cu un peisaj natural care ţi se pare ireal. Aşa se întâmplă şi în cazul izvorului Bigăr, ce pare desprins din basme... E un loc magic", scriau jurnaliştii popularei publicaţii americane, într-un articol publicat în primăvara acestui an.