Aproape 150 de sportivi amatori s-au luptat în cea mai spectaculoasă competiţie de alergare montană din România, unde au avut de parcurs un traseu cu o lungime de cinci kilometri şi o diferenţă de altitudine de… 1.300 de metri! Concursul s-a desfăşurat pe Valea Caraiman din masivul Bucegi, pe traseul dintre staţiile de telecabină Buşteni şi Babele. Startul în competiţia montană s-a dat de pe poiana telecabinei din Buşteni. Concurenţii, buni cunoscători ai muntelui, au fost optimişti înca dinaintea startului deşi ştiau că au de-a face cu un traseu care strabate zone stâncoase şi abrupte, cu multe prăpăstii, dar şi porţiuni mai line, extrem de spectaculoase. Traseul din Valea Caraiman este cel mai cunoscut şi aglomerat din munţii Bucegi. În mod normal, acesta poate fi parcurs în aproximativ patru ore. Poteca şerpuieste spectaculos pe sub cablurile telecabinei din care concurenţii au fost supravegheaţi cu atenţie de către organizatori. Câstigatoarea concursului la sectiunea feminin, Iulia Găinariu, a parcurs traseul în numai o oră şi 16 minute.

“Traseul este foarte frumos, spectaculos, are peisaje superbe, din păcate în timpul cursei nu poţi să le vezi, este foarte greu, foarte tehnic, este un traseu dificil…”  , ne-a spus Iulia Găinariu 

Un timp foarte bun a scos şi Florin Treabă, membru Salvamont Buşteni, obisnuit dealtfel cu traseul din care a salvat zeci de turişti. Încurajat de unul dintre organizatori, salvamontistul a trecut linia de sosire după numai o ora şi 13 minute.

 “Una e când mergi la agrement, alta e când eşti în concurs, încerci să dai tot ce poţi şi să scoţi cel mai bun timp… Te-ai antrenat? Un pic dar acţiunile salvamont spun totul, nu? ”, ne-a povestit  Florin Treabă – Salvamont Buşteni

A doua ediţie a “Vertical Trail Race Buşteni” a fost câştigată de Silviu Bălan, care a parcurs traseul într-o ora şi un minut, nereuşind însa să doboare recordul înregistrat în ediţia trecută, de numai 52 de minute. Primii trei sportivi clasaţi la categoriile Open Feminin şi Masculin au fost răsplătiţi cu premii ce au constat în echipament sportiv. Competiţia de “alergare verticală” organizată în Bucegi este unică în România, fiind recomandată atât sportivilor experimentaţi cât şi celor care doresc să-si îmbunătăţească performanţele în domeniu cu condiţia să fie buni cunoscători ai drumeţiilor montane.