Ceaiurile sunt extrem de benefice pentru organism. Fie că preferaţi ceaiul verde, roşu sau negru, acesta are efecte benefice asupra sănatăţii, fiind, totodată, şi un antioxidant.

Bogat în minerale (calciu, fier şi potasiu), un ceai pe zi previne îmbătrânirea timpurie a pielii şi ne ajută să ne păstrăm frumuseţea tenului.

Originar din Orient, ceaiul ocupă al doilea loc în topul celor mai consumate băuturi la nivel mondial. Se regăseşte în peste 20 de sortimente, iar fiecare tip de ceai poate fi amestecat cu diverse ierburi aromatice sau fructe, mărindu-i-se astfel savoarea.

Iată câteva tipuri de ceai şi beneficiile lor:

Ceaiul verde

Este una dintre cele mai vechi băuturi din lume şi are numeroase beneficii asupra organismului nostru. Ceaiul verde ajută metabolismul în procesul de ardere al grăsimilor, are efect antioxidant, previne îmbătrânirea celulară şi ajută chiar şi la prevenirea cancerului. Pentru a putea profita din plin de efectele ceaiului verde alege să-l consumi simplu, fără să adaugi lapte sau zahăr. Un desert delicios şi uşor pentru masa prânz poate  fi o cană cu ceai verde şi un pătrăţel de ciocolată neagră.

Ceaiul negru

Este foarte răspândit în cultura occidentală, graţie mirosului aromatic, dar şi conţinutului ridicat de teină. Se indică consumarea lui la micul dejun, pentru că îţi activează metabolismul. Englezii includ ceaiul negru în fiecare mic dejun. Cele mai bune tipuri de ceai negru provin din regiunea Darjeeling sau Asmen din India.

Ceaiul albastru

Are un miros fructat, combinând caracteristicile ceaiului verde şi ale celui negru. Este considerat unul dintre cele mai bune tipuri de ceai pentru sănătate, având proprietăţi digestive şi de curăţare a organismului. Unul dintre cele mai cunoscute tipuri de ceai albastru este ceaiul de iasmin, care are un gust delicios.

Ceaiul roşu

Este un tip de ceai produs în Africa, în ziua de astăzi fiind folosit pentru diete, graţie proprietăţilor sale de a arde grăsimile. Ceaiul roşu poate regla nivelul de colesterol şi acid uric din organism, îmbunătăţeşte  digestia, circulaţia şi tensiunea arterială.

Ceaiul alb

Este considerat cel mai bun antioxidant natural, fiind de patru ori mai puternic decât ceaiul verde.  Bogat în vitamina C şi E, ceaiul alb este benefic pentru păr, deoarece îl face mai puternic, combate radicalii liberi, previne îmbătrânirea şi diminuează nivelul de zahăr din sânge.