Brânza ajută la reducerea formării cariilor pentru că neutralizează acidul care formează placa dentară, potrivit unui nou studiu.

Cercetătorii au aflat că lactatele fermentate fac mult mai alcalină cavitatea bucală, ceea ce reduce nevoia tratamentului dentar. Au descoperit că brânză formează o peliculă care protejează dinţii. 

Cu cât nivelul PH-ului este mai mare (mai alcalin) la suprafaţa dintelui, cu atât este mai protejat împotriva eroziunii dentare, care cauzează cariile, spune studiul.

Cercetătorii cred că prin consumul de brânză este secratată mai multă salivă în gură, fapt care ajută corpul la menţinerea unui nivel normal al PH-ului.  

Un purtător de cuvânt al studiului a spus: "Grupul care a consumat lapte sau iaurt fără zahăr nu a înregistrat nicio schimbare de PH în cavitatea bucală, pe când cei care au consumat brânză au avut o creştere rapidă a nivelului PH-ului, demonstrând că brânză are proprietăţi care ajută la prevenirea cariilor dentare."

Cercetarea, realizată de Academia Generală a Dentiştilor din SUA, a fost întreprinsă cu ajutorul a 68 de copii, cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani.

Sursa: dailymail.co.uk