Includerea nucilor în alimentaţie poate contribui la modificarea structurii microflorei intestinale, ceea ce sugerează o nouă modalitate prin care aceste fructe cu coajă lemnoasă pot contribui la îmbunătăţirea sănătăţii, informează vineri MedicalXPress citând concluziile unui studiu realizat recent în Statele Unite.
„Nucile au fost numite 'superalimente' datorită faptului că sunt bogate în acizi graşi omega-3, acid alfa-linoleic şi fibre şi pentru că deţin una dintre cele mai importante concentraţii de antioxidanţi”, notează doctor Lauri Byerley, profesor asociat în cadrul catedrei de fiziologie de la Facultatea de Medicină New Orleans, Louisiana, cea care a condus cercetarea.
„Schimbările benefice asupra microflorei intestinale ar putea fi un beneficiu suplimentar al nucilor”, a adăugat aceasta.
În cadrul studiului, echipa de cercetători a experimentat pe două grupuri de şoareci, unul dintre acestea primind nuci în cadrul dietei. Apoi, au fost măsurate tipurile şi numărul de bacterii intestinale sănătoase din zona inferioară a colonului şi au fost comparate rezultatele obţinute. Astfel, cercetătorii au descoperit că în cazul şoarecilor care au primit nuci numărul şi tipurile de bacterii suferiseră modificări, acest lucru fiind observat şi în ceea ce priveşte capacitatea operaţională a acestora.
În urma consumului de nuci de către şoarecii de laborator, cercetătorii au raportat o creştere semnificativă a numărului de bacterii benefice, precum Lactobacillus.
Consumul de nuci a fost asociat anterior cu reducerea riscului de boli cardiovasculare, încetinirea ritmului de dezvoltare a tumorilor la animale şi cu îmbunătăţirea sănătăţii creierului.
Concluziile cercetării au fost publicate în „The Journal of Nutritional Biochemistry”.
Ce se întâmplă dacă mănânci zilnic nuci
29 iulie 2017
(373 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ceaiul potrivit grupei tale de sânge
(1 iunie 2017)
365 vizualizări
Ştii cum se clasifică vinurile?
(15 aprilie 2018)
99 vizualizări
Retailerii incep retragerea brandului Nutella din supermarketurile din Italia
(14 ianuarie 2017)
215 vizualizări
Cu ce poţi înlocui pâinea în alimentaţie. Alimentul care îngraşă mai puţin ca ea, dacă ştii să îl prepari
(2 octombrie 2020)
981 vizualizări
Somon cu sos de muştar şi vin la cuptor
(12 aprilie 2014)
332 vizualizări
Dieta anti-cancerigenă
(11 martie 2016)
265 vizualizări
Misterele ceaiului verde
(10 iulie 2013 - Clara ION)
344 vizualizări
VIDEO Fructe şi legume proaspte: o alimentaţie de nota 10
(15 octombrie 2023)
107 vizualizări
Nucile scad nivelul colesterolului „rău” din sânge
(29 noiembrie 2015)
208 vizualizări
Cât de toxice sunt merele. Le ce fel de afecţiuni pot da naştere: "Sufera cel putin 20 de tratamente cu pesticide in 12 luni"
(13 iulie 2020)
219 vizualizări
Calităţile terapeutice ale ţuicii de prune apreciate de cercetătorii americani
(24 ianuarie 2016)
291 vizualizări
Yell Wolf Pub vă propune meniul zilei! Ştii să prepari cea mai bună ciorbă de legume?
(18 noiembrie 2014)
151 vizualizări
Murături în saramură sau în oţet
(29 septembrie 2013)
494 vizualizări
E-urile sunt mai dăunătoare decât se credea: ce alimente trebuie evitate pentru a nu creşte în greutate
(6 septembrie 2017)
524 vizualizări
Cui îi este interzis să mănânce carne de porc
(13 ianuarie 2017)
156 vizualizări
România, campioană la banii aruncaţi pe mâncare. Cât sparg românii
(6 decembrie 2018)
69 vizualizări
Usturoiul românesc merge la export, iar noi importăm usturoi contaminat!
(25 iulie 2017)
412 vizualizări
Experiența de joc în cazinouri Terestre vs. Online - TU pe care o preferi?
Când vine vorba de pasiunea pentru jocurile de noroc, alegerea între cazinourile
Când vine vorba de pasiunea pentru jocurile de noroc, alegerea între cazinourile
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
28 noiembrie 2023
EURO = 4.9725 RON
USD = 4.5419 RON
GBP = 5.7376 RON
Top articole