Consumul regulat de peşte, îndeosebi a speciilor bogate în omega-3, acţionează favorabil asupra riscului de a suferi de depresie, scrie sâmbătă passionsante.be.

Apariţia şi dezvoltarea depresiei depind în primul rând de factori personali şi de mediu. Totuşi meta-analiza publicată în Journal of Epidemiology&Community Health arată că elementul omega-3 din peştele gras (sardine, somon, hering, ton, păstrăv) are un real efect protector ce poate fi atribuit acţiunii ei asupra serotoninei şi dopaminei, neurotransmiţători implicaţi în depresie.

Sunt demne de luat în considerare şi alte componente ale cărnii de peşte, cum ar fi mineralele, vitaminele şi proteinele. De remarcat că amatorii de peşte au în general un mod de viaţă mai sănătos (mişcare, alimentaţie).

Cercetători chinezi de la Universitatea din Qingdao au trecut în revistă un mare număr de studii realizate pe această temă în ultimii cinci ani şi au reţinut circa 30, considerate cele mai serioase, desfăşurate pe 150.000 de adulţi. Prelucrarea rezultatelor a arătat că, la profiluri echivalente, consumul regulat de peşte — îndeosebi de peşte gras — duce la scăderea cu 17% a riscului de depresie, efectul fiind acelaşi atât la femei, cât şi la bărbaţi.

Nutriţioniştii recomandă în acest scop două porţii de peşte pe săptămână — din care el puţin una să fie de peşte gras, încheie passionsante.be.