Consumul zilnic de suc de portocale „făcut în casă”, prin urmare în întregime natural, ar îmbunătăţi funcţiile cerebrale, susţine un studiu realizat de o echipă de cercetători britanici de la Universitatea Reading, publicat în The American Journal of Clinical Nutrition şi preluat de passionsante.be.

Studiul s-a desfăşurat pe persoane vârstnice, fără probleme de sănătate deosebite. Ele au consumat zilnic, timp de două luni, două pahare mari de suc de portocale „Fresh” (în total 500 de mililitri), foarte bogat în flavanoni, subgrupă de flavonoide, pigmenţi cu proprietăţi antioxidante dovedite.

Următoarele opt săptămâni sucul de portocale a fost înlocuit cu o altă băutură, săracă în flavanoni. Înainte şi după fiecare din aceste perioade, cercetătorii au supus participanţii la teste cognitive (memorie, judecată, rezolvarea problemelor, atenţie, etc.)

„Funcţiile cognitive globale s-au îmbunătăţit semnificativ după cele două luni în care s-a consumat suc extrem de concentrat în flavanoni”, arată cercetătorii. Beneficiile nu sunt spectaculoase, dar ele există în mod real îndeosebi în privinţa memoriei.

Specialiştii apreciază că rezultatele ar trebui să încurajeze o mai bună studiere a efectului alimentelor şi al băuturilor bogate în flavanoni asupra capacităţilor cerebrale şi mai ales asupra declinului cognitiv.

În afară de flavonoide, portocalele au o importantă cantitate de vitamina C şi de carotenoide (beta-caroten, luteină), tot atâtea elemente preţioase pentru sănătate, încheie passionsante.be.