Cui nu îi place o felie de pepene roşie, dulce, zemoasă şi răcoroasă? Pentru majoritatea oamenilor, în peroada verii, cam devine alimentul de bază – că numai chef, putere şi rezistenţă nu ai să staaaai deasupra aragazului, gătind ca pentru o cantină întreagă. Cât de important e ca pepenele cu care ne rupem cârca de la piaţă/ magazin până acasă să fie unul cât mai bun posibil – nu verde, sec şi roz… Acestea fiind spuse, ştim că sfaturile noastre de mai jos vă vor fi de un real folos. 

  • Verifică-i butonul/ năsturelul – acesta este punctul pe care pepenele a stat pe pământ. Acesta trebuie să fie cât mai mare posibil şi galben.
  • Ciocăne în el şi… trage cu urechea: trebuie să sune a gol.
  • Aspect mat: asigură-te că pepenele e mat şi nu lucios pe dinafară. Dacă e lucios înseamnă că nu e îndeajuns de copt.
  • Ridică-l să vezi dacă e pe cât de mare pe atât de greu:  asta înseamnă că are multă apă înăuntru. Şi tu asta vrei, nu? Un pepene zemos.
  • Formă cât mai regulată: un pepene care are o formă rotundă sau ovală cât mai aproape de uniformă însemnă că a primit dozele perfecte de soare şi apă.
  • Înţepături de albine şi “cicatrici albe”: caută-le pe suprafaţa fructului. Dacă are astfel de urme înseamnă că este atât de dulce încât şi albinele au atentat la el! Înţepăturile de albine arată ca nişte dungi şi puncte gălbui şi neregulate, sigur le-ai văzut!