Nimica se leagă. Nici măcar nu se încropeşte. N-ai în ce citi. Zodiile şi bagatelele sunt mute, opace. Perplexă rămîne  folclorica isteţime românească văzând cum totul se subţiază şi dispare, ca un fir de apă, în nisipul şi praful unei compacte şi irezolvabile zădărnicii. Vorba clasicului: Fatalitate! Jelanie (ce...nuntă) cosmică! Scleroză în gene (şi sprâncene) valahe.

Acum te dumireşti definitiv de ce Mioriţele şi zidurile părăsite sunt pe-aici, cu toatele, în exasperanţe şi în veselia cu zaţ; în chindia amară şi în parastasul cu lăutari. Se-nfiripă şi se destramă grabnic, la diateza activă sau pasivă, suntem ţintă sau lucrători ai propriei împiciorongări. Un pas înainte, o părere de rău că rupi armonia  increatului, că tulburi muzica spaţiilor vide; o treaptă în sus, împinşi de alţii, o oboseală şi un spleen cvasi- bacoviene, dacă n-ar fi o lehamite mare  căt casa de chirpici şi sfăntă căt neruşinarea.

Deci, ciudate, îmbărligate ursiri şi urzeli, ţesute şi menite unei seminţii vitale şi vlăguite, râzătoare  şi smiorcăite, cam tot atât lipsite de ideal, pe căt nu ştie să se bucure de viaţă altfel decât ciobăneşte: pe-nfundate, cu obidă şi înfuriată sistemă, de genul ”ce mama mă-sii! ”

Ocol (silvic, ba chiar ca-n codru) verbios şi firoscos. V-am tras în el, mâncându-vă, nesimţit, timpul şi nervii (dacă eram bampir, mâncam sudoarea poporului suveran!), nu pe rezon de penurie, ci, viţăvercea, de abundenţă de” chestii” asupra (cu dedesubturi!) cărora să ne exercităm strălucirea hermeneutică. De altfel, numai catagrafierea pătăraniilor zilnice ne-ar mânca (iarăşi ?) nu ştiu câţi quadraţi (laţi, bogaţi).

Tare-s mănoase glia (pârlogită) şi naturelul (simţitor) din Absurdistanul carpato-pontic în drăcării, telenovele, porcărioare, alba- neagra (zise ”sofisme”, ”ambiguităţi etice”), hoţii nici măcar stilate (dacă, totuşi,însă), năpârliri de pârliţi, trădări, operete de doi bani jumate, ca şi luna, dar numai una. Şi multă zvoană galinacee, straşnic cucurigat de cocoşei (staţi, nu vă gândiţi la vremuri şi lucruri cu ştaif!) pitici, piţigăiaţi, cu aripioare descompletate, oareşce ecouri vrute sau ambalate epic de rixuri de gang. Ce să alegi, ce să propui, ce să distingi într-o lume care nici nu are habar de...anacronismul acesta excedentar? A distinge, a te distinge... Ţi-e silă(incomensurabilă) de bălţarea şi degenerarea de sus, jos, dreapta, stânga; ţi-e milă de tine(mai puţin!), de pueri, de tinerii valoroşi şi curaţi (foarte mulţi, nu mulţi), cât poate sufletul tău etic să imagineze şi să vibreze. Iar pe adulţii cu anxietăţi şi circumvoluţii, de ce să nu-i pomenim şi pre ei, în veci nepomeniţii după mascarada (cu schimbări şi căderi de măşti) însângerată şi ...nedecontată dintr-un decembrie sperat? Pentru că au fost ”golani” ca Paleologu?

Pentru că sunt intelectuali şi n-au murit? Că ţin,ei,cei între 30-60 de ani bugetul, bruma de blazon de onorabilitate al unei ţări costelive în reprezentarea la vârf? Că vine cu elita şi cu exigenţa elitei? Că îţi oferă criterii şi oameni- criteriu într-o aglomeraţie zisă societate de demimondene (eufemism), gâzi, vangheli, ”hectarioţi” de Pipera, adormiţi cu tresă(riri) şi lesă destins- întinsă de dubioşi patroni de trust? Aşa că, decât să conspectăm prejma şi imediatul, cu vermina şi frecuşurile ei, mereu şi minor controversabile, cu palorile şi stridenţele ei bipede, cu jenantul ober al celui mai prăpădit guvern (pal, şchiop, obraznic, bezmetic, chiomb, cacofonf, scâlciat fricos, nedemn), cu mitomania şi megalomania de fundal igrasios şi de avanscenă pestriţă,mai bine...Ei, şi de aici începe problema sau ar fi trebuit să mă ingeniez eu.

Ce trebuie făcut atunci când  avem şi neputinţă insolentă şi prezumţioasă, micinoasă de sine şi de alţii la vârf, cu baschetul, somnolenţa, puştismele, harţagul ei şi mai avem şi o sumă apreciabilă de inteligenţe şi responsabilităţi din care pleacă câtimea auriferă a elitei şi florile pe care nu putem să le îndepărtăm de grădina noastră ale junilor bine porniţi? În carte şi în viaţă.