Sărbătorile astea, care generează fisuri raţionale, sunt ocazii perfecte pentru demascarea fariseilor. Nu există sărbătoare la care să nu mi se facă silă văzând fariseismul în forma lui cabotină cum iese la iveală aşa cum iese şarpele la drumul mare atunci când i s-a urât cu viaţa. Că nu voi înţelege niciodată aberaţia cu pelerinajul pe la moaştele unui sfânt sau ale altuia, e problema mea, dar pot trăi cu asta. Am văzut, la Iaşi, acolo unde Sfânta Parascheva face minuni în conturile Mitropoliei Moldovei, dar şi în buzunarul unor bişniţari ordinari, cum se bulucesc oamenii, se calcă în picioare, îşi trag cruci, plâng, sau doar se prefac afectaţi de atingerea moaştelor, invocă minuni, mai toate legate de sănătate şi de bani şi pe urmă se duc acasă şi aşteaptă împlinirea minunilor. Că doar nu au bătut atâta cale degeaba! Trebuie să li se întâmple şi lor ceva bun, dacă au mers acolo, nu? Şi, sila îmi este accentuată atunci când văd femeile pesediste, adunate întâmplător chiar la Iaşi, de Sfânta Parascheva, cu fac ele sarmale pentru nevoiaşi. Cu tone de fard pe faţă, cu mănuşi chirurgicale în mâini, ca să acopere unghiile false,  cu părul plin de fixativ, dar acoperit parţial de o bonetă, cu ruj strident, din ăla care face trenul să oprească la semnal, şi cu rimelul de rigoare. Şi mai văd cum pioşenia îi cuprinde pe toţi politicienii, cum smerenia este a doua lor natură. Iar credincioşii care se mint că stau la coadă doar din credinţă, să nu mai înjure că le-au luat alţii sarmalele lor! Sigur, sunt şi credincioşi printre noi, care fac totul doar mânaţi de credinţă. Dar sunt puţini şi nu se văd de ceilalţi. Şi mă întreb cum de ce nu face Sfânta Parascheva o minune să privatizeze CFR Marfă, cum de nu face o altă minune să nu mai luăm bani de la FMI şi cum de nu are ea altă treabă decât să rezolve, prin minuni, problemele ţării.  Pentru că doar prin minuni mai pot fi rezolvate. Uite, prima ar fi să nu mai fie românii farisei, adică să nu se mai dea ceea ce nu sunt. Eu nu simt nimic special de Sfânta Parascheva. Deşi mi-au spus unii că ar fi trebuit să fiu profund mişcat la ideea că moaştele astea au ceva sfânt. Nu sunt afectat, dar nici nu mă prefac a fi! Şi nici nu mă duc la Iaşi să îmi împreunez mâinile, să mă uit spre cer, să ating moaştele şi apoi să aştept minunea de la Sfânta! Nu! Minunea ar fi tocmai asta! Să nu-i mai văd pe fariseii ăştia adunându-se pentru a se demasca în grup. Dar, ca orice minune, se întâmplă atât de rar şi nu neapărat într-o viaţă de om!