De săptămâni bune deja, o mare parte din atenţia opiniei publice s-a concentrat, cât se poate de firesc aş spune, asupra problemei îmbolnăvirilor misterioase ale copiilor.
A început din Argeş, ca să continue apoi şi în alte judeţe.

A început ca o tragedie şi ca o problemă, a continuat, în aceste vremuri în care până şi un transplant de cap este posibil, ca o necunoscută medicală, un mister de nepătruns.
A continuat drept o marcă a stării grave în care se află sistemul medical, cel educaţional, agricol, alimentar şi pe de-a-ntregul toată gestionarea ţării. Ca o marcă a incompetenţei, a minciunilor sub diverse forme, a lipsei de asumare, de responsabilitate şi de respect, a morţii nevinovaţilor pentru vina şi sau nepăsarea altora, a suspiciunilor
Continuă încă drept un mister care erodează în fiecare secundă încrederea că cineva mai poate fi în siguranţă în ţara asta, că se face ceea ce se spune şi că viaţa noastră şi mai ales a copiilor noştri merită ceva în ochii celor care ar trebui să ne protejeze.

Nu vreau să discut şi să analizez şi eu aici motivele, sursele, cauzele, etc., deşi cred că profesia mea m-ar ajuta să prezint o perspectivă mai mult decât pertinentă. S-a discutat atât de mult. Şi s-a făcut atât de puţin. Tocmai de aceea, cred însă că cei care au obligaţia legală şi nu numai să se ocupe de toată această problemă ar trebui să o facă. Mai repede, mai bine, mai eficient şi în aşa fel încât părinţii din ţara asta să nu stea cu sufletul la gură de fiecare dată când copilul sau copiii lor beau sau mănâncă ceva.
Din păcate, după părerea mea, acest lucru nu s-a întâmplat încă, iar nemulţumirea şi neîncrederea planează acut.
Toată această dramă a ultimei perioade, toată isteria creată la adresa produselor lactate şi, în general a oricărui aliment, deşi, mulţumită autorităţilor, încă nu ştim ce reprezintă mai exact sursa răului, toate ştirile cu copiii îmbolnăviţi din cauza unei mese servite la şcoală, grădiniţă sau after-school, m-au făcut să mă gândesc la ceea ce, acum mulţi ani, părea mana cerească pe care guvernanţii se găsiseră să o acorde drept grijă absolută şi rezolvare finală a tuturor problemelor. Cornul şi laptele pe care copiii noştri le primesc.
Un amestec de făină, apă şi nişte substanţe la care nu vreau să  mă gândesc, departe de orice noţiune de pâine, ca să nu mai spun corn, şi nişte mililitri de lapte, zică-se, o soluţie improprie denumirii, diluată până la confundarea ei cu o apă uşor mai albă. Nu o să intru acum, aici în mai multe amănunte ce privesc modul în care fiecare furnizor ar trebui să se îngrijească de calitatea produselor pe care copiii noştri le primesc că să le mănânce, chipurile. O să spun doar atât. Dacă am avut, avem şi, din păcate, o să mai avem în continuare copii bonavi este şi- sau mai ales- din cauza în care se înţelege că trebuie să fie ceea ce li se oferă copiilor noştri şi din grija statului.
Cam aceasta este calitatea celor două produse care reprezintă, în opinia creatorilor acestui program şi a continuatorilor săi, soluţia la foamea unor copii, la îngrijirea lor, la creşterea şi viaţa lor la modul cel puţin decent.

Da. Foarte, prea mulţi, mult prea mulţi copii au nevoie de un codru de pâine, atât de neimportant şi dispensabil pentru noi, dar care, pentru ei, face diferenţa dintre o zi în care mănâncă şi altă zi, încă una, în care răbdă de foame. Din nefericire, fiecare dintre noi ştie cel puţin un copil care nu mănâncă bine sau face foamea, nu are haine corespunzătoare şi nici cu ce se încălţa, nici ce îi trebuie la şcoală. Nu au nimic. Doar, foarte mulţi dintre ei, speranţa că, dacă învaţă, fie şi la lumânare şi după multe ore grele de muncă ca să îşi ajute părinţii şi fraţii, îşi pot depăşi într-o zi condiţia şi avea o viaţă bună.
Pentru ei, amărâta de porţie formată dintr-un corn şi nişte lapte poate reprezenta singura masă, fiind, indiferent de calitatea lor, nu numai binevenite, ci de-a dreptul salvatoare.
Fiul meu nu mai ia cornul de la şcoală DE 7 ANI.

DAR, a avut colegi care-şi luau cornul acasă pentru a-l împărţi cu ceilalţi fraţi. AM fost şi sunt în continuare de părere că poate ar fi fost mai bine că fiecare părinte să decidă dacă doreşte să dea cornul sau să-l primească copilul său. Ştiu. O să-mi spuneţi că, la 7 ani, copiii nu vor înţelege de ce unii primesc şi alţii nu. Eu am trecut prin asta. Fiul meu a decis singur când nu i-a mai trebuit. Aş fi fost fericită dacă porţia aceasta minimală ar fi ajuns la un cămin de copii, la o familie sau oricine altcineva care are într-adevăr nevoie şi nu ar fi devenit hrană pentru găini şi porci.

Şi, uite aşa, vorbim despre cum se irosesc banii publici. Şi mai vorbim de necesitatea, de iminenţa reconsiderării întregului program de asistenţă, ajutor şi suport în această privinţă şi redirecţionarea lui corectă şi eficientă către cei care au nevoie. În felul acesta, eliminându-se pierderile, va putea creşte în mod consistent ajutorul sub formă de hrană la şcoală pentru copiii care cu adevărat au nevoie de asta. Aşa, acest program nu va mai reprezenta un moft, o acţiune populistă, fadă şi complet inutilă, ci va deveni cu adevărat ceea ce trebuie să fie.

Uite aşa, ajungem la momentul în care se spune că cei mici vor beneficia de o masă caldă.
Să fie! Occidentul face asta de mai bine de 30 de ani. O face pentru copiii care stau la şcoală până la ora 16, pentru că aşa e sistemul. De la şcoală, pleci cu temele făcute şi, evident, trebuie să mănânci. Pe de altă parte, Occidentul nu are ciupercărie de after-school-uri în regim privat, care, multe dintre ele, funcţionează în apartamente de bloc sau într-o cameră, maximum două. Dar, la fel, şi aceasta este o altă discuţie din seria nesfârşită de discuţii referitoare la ceea ce trebuie rezolvat sau remediat urgent.
Uite aşa, vor începe alte licitaţii , tot pe bani publici, unde aşa-zisul corn şi aşa-zisul lapte se vor transforma în aşa--zisă masă caldă, unde unii se vor înghesui să facă un rântaş cu mult bulion şi făină, a să fie spornic, vor trânti copanul căzut pe jos în tigaie, aşa cum am văzut eu la o firmă de catering, şi, după 15 ani de cornuleţ cu lapte, va veni era ciorbiţei cu corn şi a tocăniţei cu lapte.