Făţărnicia ! Asta omoară clasa politica din România! Cei care conduc ţara de 25 de ani au o mentalitate bipolară în raport cu cetăţenii. Smeriţi şi obedienţi în cele două luni de campanie electorală, iar apoi dictatoriali şi cu o superioritate monstruoasă afişată hidos, după ce şi-au văzut calul legat de gard.

Pretenţii peste pretenţii, pe banii contribuabilului, cerinţe pe care nu le-au avut atunci când erau nealeşi ai neamului. Iar când strada se revoltă, majoritatea celor aflaţi vremelnic pe functii devin din nou mieluţi şi, ca prin magie, se transformă în oameni ai dialogului, fără ca asta să-i ţină prea mult. Sigur, nu voi pica în păcatul unei generalizări imbecile, însă nu pot sa nu accept că, de regulă, politicienii dâmboviţeni sunt variantele mioritice ale celebrului tandem Dr Jekyll/Mister Hyde.

Nu am fost niciodată un susţinător al domnului Iohannis. Şi asta deşi am spus întotdeauna că România a dus-o bine atunci când un neamţ a condus tara. Numai că acela a fost unul providenţial, adus de Bunul Dumnezeu să ne scoată din criza naţiunii. În antiteză, prima reuşită a lui Iohannis a fost să stingă lumina în PNL-ul tradiţional şi să îl vândă la taraba celor cu care, potrivit fişei postului, trebuia să se lupte pentru asanarea clasei politice române. După care a făcut totul pentru a radia partidul istoric din registrul partidelor politice, spre uitare rapidă şi veşnică pomenire. Uitând de Marea Unire, de Brătieni, de România. Rugandu-se să-i iasă, nu ne-a spus şi la cine o face. Şi chiar nu mă interesează dacă dimineaţa îşi spune rugaciunea în germană, engleza sau rusă, atât timp cât ne rugăm diferit.

După ce, ca vajnic luptător pentru patrie, a reuşit să rămână în istoria neamului ca Marele Vopsitor al Vilei de la Neptun, Iohannis se află acum în prima sa misiune cu adevărat importantă. Asigurarea echilibrului constituţional între politică şi stradă. Pe care, se pare, ori nu ştie, ori nu vrea, ori nu poate să şi-o îndeplinească. Pentru că, până acum, în afara unor consultări sterile cu reprezentanţi ai străzii, selecţionaţi de fundaţiile lui Soros în România, altceva nu a facut, tensiunile civile continuând să se amplifice. Dupa Moldova, nici România nu are acum guvern, iar aceasta se întâmplă în acelaşi timp, pentru prima dată. Vom vedea ce va fi, dar sigur nu miroase a bine în acest context.

Iar strada aşteaptă ca preşedintele Iohannis să se deplaseze să discute, acolo jos, pe asfalt. Numai că, din raţiuni de securitate nu a fost anunţată data şi ora. Aşa ceva poate însemna că aceste manifestaţii care deja sunt conduse organizat, de oameni instruiţi şi cu portavoce, pot dura la nesfîrşit, prelungind incertitudinea poporului şi tensiunile naţionale.

Să fie de vină faptul că iar ne-am încăpăţânat să nu mai depindem de FMI şi Banca Mondială şi că le-am restituit banii mai repede decât credeau ei şi speram noi? Să fie de vină faptul că statul român a început să mai „pişte” înalţi trimişi europeni şi mondiali care au căpuşat economia românească, băgându-i prin controale judiciare în limbile franceză şi engleză ? Tot ce este posibil !

Esenţial este faptul că manifestaţiile au fost spontane şi că începute cu tineri sunt continuate cu bărbaţi maturi, tunşi scurt şi buni vorbitori în public. Ca deh, nu îţi ia mai mult de trei zile să organizezi o manifestaţie spontană !?