Însăilez - nu festonez! – câteva rânduri ale unei frunţi, să zicem, îngândurate. Nu de stil, piruete, este nevoie imperioasă astăzi. E drept, mă cam răsfăţ eu cu o coregrafie stilistică, dar aceasta neînsemnând altceva decât un respect al limbii române şi un drag pentru dvs., ca oameni maturi şi cunoscători ai vorbei româneşti. Chiar aş intitula articolaşul acesta (şi diminutivul e mult!), „câteva rânduri pedestre despre câteva gânduri pedestre. Cuvinte neartistice despre grijile, jignirile cotidianului imediat. Şi, până la urmă nu aşa ar trebui să fie orice articol care se şi vă respectă? Fără comentarii vrut - subtile, fără patetisme sau indignări operedistice, sau de sfârşit al lumii. Deci : era, dragilor, un criteriu acum câţiva ani, un „mensurariu”, vorba lui Eminescu, pentru viaţa noastră curentă. Pentru viaţa... bălţită nu „curentă” , adică fluidă, curgătoare şi acest criteriu era simplu : îţi ajunge salariul pentru coşniţa singură. Era exclamaţia obsesivă a gospodinelor încercuite şi încercănate de griji; era principalul motiv de dihonie conjugală. Cu acela se măsura mai totul : concedii, amenajarea căminului, o mobilă nouă, o viaţă mondenă, achiziţia unei maşini etc. Iar până la acestea, multe dintre ele neintrând sau neîncăpând în socotelile corozive ale liniştii sufleteşti şi ale păcii familiale erau urgenţele celelalte. Nu puteai să nu achiţi întreţinerea, telefonul (mai încoace mobilele), taxele şi impozitele care după cum ştiţi sunt binişor în jurul a o sută. „Cu ce să mai plătim impozitul la... când bani nu sunt nici pentru coşul zilnic?”  Aceasta era expresia articulată de vreo zece ori pe zi de orice gospodină sau care îţi însoţea cu nelinişti şi albiri somnul precar. Paralel cu această întrebare obsesivă, deci, nerezolvată de 23 de ani încoace curgea („curent”, nu, nu ?) şuvoiul triumfalist al declaraţiilor oficiale. Toată dominaţia minciunii PSD-iste nu a reprezentat decât o jubilativă erudare a „meandrele concretului”. Interregnul lui Constantinescu – haşurat şi de celebra şi păguboasa răzmeriţă minerească – a continuat producţia de fumigene şi alte camuflări ale pârdalnicei chestiuni alimentare. Remediul nu a venit nici în timpul zgomotos şi de furii multe ale lui Băsescu, cu un singur hiatus în curgerea molcomă şi plată a insuficienţei cronice materiale : guvernarea Tăriceanu. Se pare că ea a fost echivalentul a celui... 1938 mult citat. În timpul acestuia românii şi-au permis, la modul grecesc!, împrumuturi peste împrumuturi, ignorând problema subzistenţei zilnice, uşor amorţită sau niţeluş satisfăcută atunci. Iar acum... jale, din care nu se întrupează nicio Electră. Cu 6, 7, 10 mil. lei vechi pe lună abia poţi plăti întreţinerea de la iarnă. Într-un singur an, puciştii (sau nepuciştii, oricum... „pocitorii” realităţii) de astă vară au scumpit totul cu 23%!! Repet : într-un singur an. Cu ce mai poate cumpăra sau cum se poate descurca gospodina generică evocată la început când toate, dar absolut toate sau scumpit? Benzină, lapte, ouă, carne şi apoi celelalte. Ordinea juxtapunerii este de fapt o dezordine – fiindcă nu mâncăm benzină! – dar oricum este mai mică dezordinea decât haosul şi noroiul instaurate de giumbuşlucuri din vârful ţării.

Românul călătoreşte. Am putut vedea sau am aflat s-a împânzit Europa în vacanţă mai abitir decât orice alt neam. Cum? e un secret. „Se descurcă” – ca să folosesc mizerabilul verb omnifuncţional în regimurile dictatoriale. Paradoxul face să dai în Grecia peste indivizi care în timpul anului suferă de această patologie a „anxietăţii coşului zilnic”. Oricum ei au văzut că peste tot, fără excepţie, hrana zilnică costă infim. Că la salarii de 1500 euro lunar (ceea ce este minimal chiar şi în Grecia) cu 5 euro poţi să cumperi şi lapte, şi carne, şi ouă, şi pâine, şi brânză, şi apă minerală. Cu 5 euro, iar ei au 2000 pe lună. Un litru de benzină (iar benzină!) costă 1,5 – 1,8, cel mult. Motorină invers decât la noi, o iei mai ieftin. Vă fac nişte calcule de la Hale sau din Piaţa Matache? Ajung 6 – 7 mil. lei vechi? Cum poţi să mai concepi un trai respectuos pentru valori şi decent cultural? O carte, o sâmbătă seara undeva cu prieteni fini, tihna unei singurătăţi în doi într-un amurg frumos şi fără griji – încap ele oare printre atâtea calcule în care eşti constrâns inapelabil? Şi iar deschizi tv-ul şi vezi jegoasele lor pugilate verbale, săpăturile ordinare, interesul nemascat venalitatea în toată fosforescenţa putregaiului ei... nevindecător (adică fără să dea Penicilină pentru bolile cotidianului românesc obidit)?

Asta a fost o primă chestiune pedestră, adică legată de viaţa noastră. Fiindcă pedestră, joasă ne-au făcut vieţuirea, ne-au coborât existenţa hliziţii ăştia cu figuri ba adormite, ba sumbru îndârjite, ba mascalţono-hâde, de, chipurile (!) descinzători din Titulescu.

A doua tot... pedestră deşi eu o văd foc de onorantă. Sper să nu vă jignesc nici într-un caz nici într-altul. „Pedestru” înseamnă aici şi doar aici că nu e vorba de o chestiune atât de... înaltă ca traiul zilnic. Trai zilnic adus la condiţia de obsesie, repet de nepriceperea colosală a acestor teribili păpuşari... mânuiţi, aroganţi. La Göteborg, în Suedia s-a deschis unul dintre cele mai mari Târguri de Carte ale Europei. De fapt, ale lumii. E bine cine credeţi că a ţinut discursul de deschidere, unul dintre cele mai frumoase pe care le-am auzit vreodată?  Se spune că – amân cu suspans de doi bani! – membrii casei regale a Danemarcei au solicitat imediat discursul pentru a-l reciti. Cine altul decât „ticălosul băsist”, „intelectualul vândut”, „scriitorul nepriceput, comun”, Mircea Cărtărescu! De un an încoace ticălosul de Voiculescu, cu toate viperele (Oana Stan) şi toţi bâlbâiţi frumuşei şi otrăviţi până în limfă de felul lui Gâdea, nu au contenit ai asmuţi chiar poporul necultivat, prost şi îngâmfat împotriva lui.

Au făcut-o până într-acolo încât scriitorului nu i-a mai rămas decât să dorească să plece din ţară. Amintiţi-vă că aşa ni s-a spus şi nouă, studenţilor sau celor care aveam 39-40 de ani în ’89 : „plecaţi de aici cu Coposul al vostru, lăsaţi-ne pe noi în linişte!” Într-un an Cărtărescu a primit trei premii internaţionale uriaşe. Nicio televiziune afiliată nu a vorbit despre el sau despre ele , ba, dimpotrivă, iar acum deschide luminos şi memorabil un târg al valorilor nemuritoare. Şi asta în timp ce guvernorii se ceartă cretin şi se sapă ţigăneşte... şi când, un premier minte ordinar că au început lucrările la nu ştiu ce tronson al metroului sau că s-a instalat deja (inexistentul) gazoductul România – Basarabia, via Ungheni.

Şi tot la Göteborg, o... scârbavnică de prietenă a ticălosului de Pleşu, prieten cu trădătorul nenorocit Patapievici a obţinut... a decroşat... Premiul European al Cărţii!

Nasc mereu în Moldova şi în toate Ţările Româneşti, oameni...!