Mă gândeam zilele acestea la cea mai potrivită maximă pentru politicianul român. M-am oprit la una anonimă care spune „Viaţa e ca ardeiul iute ; ceea ce faci azi, ţi-ar putea arde fundul mâine …” Nu e decât o formă mai picantă a vorbei din bătrâni conform căreia fiecare plăteşte, mai devreme sau mai târziu, pentru faptele sale. Şi exemple avem destule, începând cu Adrian Năstase, Babiuc, Becali, Cătălin Voicu, Videanu, Remeş, Dan Voiculescu, Antonie Solomon, Fenechiu, Sereş, Adrian Severin, Mureşan, Vosganian şi alţii; indiferent în ce fază a urmăririi penale se află, toţi formează o specie aparte a celor care, aflaţi vremelnic la putere, sunt convinşi că nimic nu li se poate întâmpla, indiferent cât de mult calcă alături de lege. Butada conform căreia istoria se repetă, mai ales în condiţiile în care oamenii nu trag învăţămintele necesare, nu are nici o relevanţă pentru categoria despre care vorbim ; aşa că după fiecare ciclu electoral, o nouă garnitură de politicieni lacomi se prind în jocul periculos al corupţiei autohtone, cu riscul de a îngroşa rândurile celor care fac coadă la uşile procurorilor, a judecătorilor şi de multe ori, în spatele uşilor închisorilor.

Ca urmare, nu are nici un rost să ne mai mirăm de ce clasa politică se află pe ultimele locuri în încrederea cetăţenilor acestei ţări. La fel şi instituţia care trebuie să fie cea mai importantă reprezentantă a democraţiei, Parlamentul. Am spus întotdeauna că între instituţie şi membrii care o compun nu trebuie pus semnul de egalitate. Deputaţii şi senatorii sunt şi ei oameni, au calităţi şi vicii ca şi poporul care i-a ales. Parlamentul însă trebuie să rămână şi să fie tratat ca „organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”, aşa cum spune Constituia. Din păcate, toată lumea sapă din greu la imaginea Legislativului românesc, fruntaşe fiind mass media, preşedintele, guvernul şi de multe ori, prin metehnele lor, chiar parlamentarii. Iar cel mai recent exemplu, este cel al pasării responsabilităţii proiectului Roşia Montană de la Executiv la Senat şi Camera Deputaţilor. Comisia parlamentară care ar trebui să se substituie deciziilor ministeriale, va reuşi în mod sigur să se facă de râs, nemulţumind ambele tabere. Cu atât mai mult cu cât tot tămbălăul este menit să acopere mirosul pestilenţial al faptelor de corupţie ce însoţesc de peste 14 ani derularea investiţiei canadiene. Dacă s-a ajuns până acolo încât şeful statului şi premierul să se acuze public („câţi bani ai luat de la Gold Corporation ?”), e limpede că suntem în faţa unui caz  de folosire abuzivă a puterii publice, în scopul satisfacerii unor interese personale. Iar intervenţia de o naivitate înduioşătoare a doamnei Ecaterina Andronescu în direct, la o oră de maximă audienţă  „şi pe mine m-au chemat cei de la Gold Corporation, dar i-am refuzat ; ce cred ei, chiar toţi suntem de vânzare?”, lămureşte pe deplin lucrurile ; ce-o fi păţit săraca a doua zi la partid… 

Revenind la lista de la început, vrem sau nu, trebuie să recunoaştem că justiţia a început să-şi facă datoria pe la noi. Vorba unui prieten, dacă Adrian Năstase a făcut puşcărie, oricine poate ajunge la mititica în România. Iar dacă ne uităm la numele înşirate, nu ştiu ce îmi spune că mai toţi vor fi clienţii penitenciarelor (scuze, şapte dintre ei sunt deja acolo). O singură dilemă am : parcă prea multă încărcătură politică au toate cazurile astea ! Faptul că multe din acuzele pentru care sunt judecaţi sunt departe de adevăratele lor fapte de vinovăţie, îmi provoacă această stare de incertitudine. Aşa că aşteptăm în continuare să-i vedem în tribunale pe cei care ne-au vândut ţara şi au transformat-o în colonie, pe cei care au distrus economia şi pe cei care i-au ajutat s-o facă. Deci aşteptăm MARELE ARDEI IUTE !