Potrivesc cuvinte (vorba clasicului, marelui A. ) taman în ziua de 23 ale lui august. Să grafiez  cu majusculă? Merită? Dar noi merităm augmentativ sau minusculă pentru oportunisme şi versatilităţi? Vorba lui Păstorel, parcă : ”Nu suntem numai schimbăcioşi, ci suntem chiar schimbă ...(precedaţi silaba ”ci” de  ”că”).  Am avut la sărbători naţionale încât mă mir că nu e calendarul plin de reminiscenţe ale praznicelor mirene, regale, republicane, de intersecţie, de impunere, la care să tresăltăm în  continuare. Mai procedam şi cu intervertiri;  adicătelea, festivităţile profane căpătau o aură sacră – tocmai în vremurile atee, de dat cu barda în Dumnezeu – iar pe cele religioase, le compromiteam prin ”căldicelul” participării noastre şi prin deturnarea bahică  şi ţopăită  a lor. Ieşeam binişor oricum din orice. Popor cu nu prea multe drame. Aşa s-o fi explicând absenţa  la noi a speciei literare numite tragedie în locul cumplitei situaţii insolubile, la care se rezumă, până la urmă tragicul, noi am găsit sau am inventat erzaţuri, simulacre. Împăciuitorismul din veac şi din gene ne-a ajutat... păgubitor. De aceea nu prea abundăm noi în procese de conştiinţă, în priviri scrutătoare ale deficienţelor proprii, în bareme etice cristaline sau cristalografice, unind tăişul cu... luminişul, limpezimea şi implacabilul. Comicul şi burlescul au năboit înspre dramă, intrând vârtos şi impur inspre albia Apei Sâmbetei, iar dilematicul şi negurosul – fiindcă, parcă am spus : ”nici tragedie şi nici dramă nu am înregistrat decât atunci când cineva ”s-a legat ” de augusta noastră persoană”  - s-au infiltrat coroziv, adumbritor în locul cu verdeaţă şi ţinând de hazardul vieţii economice. Nici tragedie, nici bucurie: doar bucurii mărunte, reduse şi ele spre satisfacţii materiale şi de abdomen ori îngândurări  cu sorginte  materială şi cu rezolvare fără suspin al bucuriilor. Exagerez, dar ce, nu puteţi suporta puţină dilatare? Dvs. nu cădeţi în exageraţiune şi nu vă temeţi, vorba lui Car şi Palicar? Eu nu sunt jurnalist, nu am ascuţimile nebune  şi condeiul înflorat ca al lui Gâdea de ex. ; nu-mi jubilează intelectul, neselectul ca la Ciutacu... Sunt un pusilanim profesoră, iubitoriu de bucoavne şi vorbuliţe denspre cronicari via Sadoveanu , Creangă şi care or mai fi fiind.

23, deci, ale lui Gustar, parcă aşa spuneau vechii lunii acesteia şi uite, scriu luna cu maguscula bucuriei. E luna vieţii mele ( ce noutate coplesitoare!) Augustul cu numeralul lui politic era ... al lor. Nu spun noutăţi, mă complac chiar în banalităţi tocite rău, dar, m-am încredinţat demult că sunt lucruri simple, nesimplice (!) , la care nu suntem atenţi, şi care, totuşi, ne articulează viaţa, ridicând-o de la gelatină şi subzistenţă, de la vegetativitate şi hăpăială la cogitaţie şi tresăltare de inimă. Ce splendid sună Gustar, mai ales când lumea noastră, obeză, hiperglicemică şi cu multiple  alte patologii de cord şi circulaţie, se complace într-o existenţă de termită.  De... termină tot. Şi în luna roadelor precedând recoltele toamnei, românul  adevărat,  - nu pricăjitura epigonică de acum – gusta, legumea nu înfuleca, termina. Legumea, nu halea. Scuze pentru ultimul termen, oribil. Dar, îl folosesc ca să vă gândiţi încă  o dată la dezmăţul imaginilor şi transmisiunilor de la înmormântarea şefului unei etnii. Nu chiar nevinovată etnie, pentru handicapurile şi arierarea noastră. Iată ce uşor au intrat , prin spărturile de caracter şi prin slăbănogeala valahului corcit de acum cuvinte care  pentru ... etnia aceea sunt principii, alcătuiesc îndreptare de viaţă, chiar stele polare : haleală, mânca-ţi-aş.... , să moară copiii mei ... Pidosnicie de amărăşteni pentru care de veacuri o mână de intelectuali se zbat (zbate) să facă ... zbaturile ambarcaţiei să meargă, şi dacă se poate înainte.

Trec, cu seninătăţi îngândurate seara prin puzderii de omenet. Nu mă pricep să trec prin lume, trec printre oameni! Şi aud mereu plânsori .... vesele, revendicări, pardon ”revindecări”, cum spunea altădată, altcineva, şi mulţi dintre ei tot timpul. De 5-6 luni încoace aglutinările humanoide au început să îşi permită să critice guvernanţii pe care tot ei i-au ales. De fapt, nu guvernanţii, pentru că schimbându-se , în niciun an , câte 5-6  nepricepuţi între ei sau hoţi între ei, sau, şi mai frumos, un incompetent cu un penal,  - nememorabilii din start n-aveau cum să îşi întipărească numele nici măcar printr-o hoţie mai mare. Aşa că poporetul votant, adică partea cea mai strălucită a acestei naţii, a început deci ”să se lege” doar de doi. Să-i numesc? Să le dau, străveziu , nişte însuşiri în loc de patronime : unul e adormit rău, deşi, să nu ignorăm, este şi adormitor, altul, la fel de năbădăios şi cam tot aşa de histrion şi ”ludicăuş” e cam plastograf şi tare, tare schimbăcios. Atenţie: nu zic precum Păstorel Teodoreanu. Dar nici aici, în numirea cu obidă şi cu sudalmă a celor 2, norodul nu este el începătoriu. Întâi a auzit la o televiziune, culmea, de a casei, luat Primul ministru in tărbaca cu spume de zoaie a tocatului mărunt iar apoi, celălalt, adormitul, tras si el pe răzătoare pamfletuţului în nişte ziare tot de casă. Măi să fie! Apoi s-a întâmplat neverosimilul – adică obişnuielnicul la valahi : un membru marcant PSD l-a  - pur si simplu, impur şi necomplicat  - dat înapoi în genitoare pentru o nouă reapartiţie ameliorată, pe Premier!  Erau din acelasi partid!  Ce să fie? A mai sărit  - cu paraşuta şi în cap -  şi Mazăre, care pur si simplu  - uite ce cumplită coincidenţă -  il face pe Ponta, ca să-l numim, un ”că...os”. Deci, fârtaţii, sau nefârtaţii – s-au încontrat şi au schimbat tandre priviri cu luciri de oţele în ele. Şi acum, mări ce aud eu, despicând munţii ca Moise marea? ”Proşti am fost că i-am votat p-ăştia!” ; ”Ei, îşi umplu buzunarele şi puţin le pasă de noi”. Ultima alegaţie, cu mici variaţiuni, se poate auzi oricând de mai multe ori pe zi şi în toate locurile. Nu sunt de acord, deloc, dar deloc că Ponta e un ”că...os”. Mazăre nu are dreptate. El e doar strident de nepotrivit şi de neserios.  Praf face din preajmă, mai abitir ca o piază-rea, multiplă şi malignă. Oportunist şi histrion,  îşi schimbă registrele şi atitudinea cvasi-instantaneu. Mai ieri şefa Germaniei era numită ”nemţăloaica” , nepoata lui Hitler” şi alte trufandale, dulceţuri, calinerii. Acum, suntem tot o peltea şi o sarailie, straturi, straturi adică de aluat fin şi dulceaţă de trandafiri cu sirop intermediar. Temenea şi salamalecuri – ca să nu mă –înnec. Iaşte frumos aiasta, boiari dvs.? Suntem anti americani, dintr-o dată şi din nu ştiu ce, iar apoi, dar grabnic, luăm notiţe cu spinări aplecate. Încercând eu să fac pe deşteptul (deşi nu mă prinde deloc), simt o codiţă de drăcuşor băsescian, antibăsesciană (codiţa), oricum, ceva psihanalizabil,  în ceea ce fac, bramburistic, alandala, fără sistemă, şmecheros, cu strâmbăciune, cu clin ”d’oeil„ către galerie. Explicit: ce a făcut „ăla”, la bête noir, nu-i aşa, deşi trebuia, nu e bun, fiindcă l-a facut el, duşmanul. Zice de rege ceva, susţinem noi altceva, deşi ştim bine cum l-am pălmuit pe majestatea sa , cum i-am interzis ani de zile, cu blocări de drum, pelerinajul la mormintele de la Argeş ale strămoşilor lui. Vorbeşte de anticomunism, păi stai să-i arătăm noi, cei de stânga, mai precis, cei care am fost chiar comunişti, cum putem fi de anti... A fost văzut bine de Germania? Nu contează că am bălăcărit instanţe şi prezidii germane. Acum suntem ”apreciatori”, invocăm autoritatea tedescă, ne mândrim cu aportul german.

 Mai pot da zece exemple. Ştiu că, de asemenea, puteţi aduce alte douăzeci şi toarce concluzii mult mai subtile sau mai veridice. Nu critic, nu aplaud, nici nu sunt obiectiv. Ştiu doar că de 50 de ani încoace, într-o viaţă pe care nu mi-am condus-o şi nu mi-am luminat-o, numai de ”conducători” ca aceştia am avut parte. Eu, nu dvs. Unul care să poată fi socotit model întru ceva n-am găsit. Nici n-am căutat paradigme şi criterii în ei – e drept. O melancolie ca de sfârşit de leat (ca să-l citez pe Arghezi) mă înmrejuieşte cu jumătăţi de concluzii şi niscaiva temeri. Nu-i chiar frumoasă viaţa când e clădită cu chirpici, pe noroi, minciună sau jumătăţi de adevăr. Cu jumătăţi de oameni.