,,A te revolta nu înseamnă nimic. Marea artă este să nu reproduci defectele celor pe care-i respingi. Orice contestare este, în egală măsură, retransmitere involuntară. Ceea ce este adevărat pentru viaţa de familie este adevărat şi pentru politică: fiecare revoluţie destituie un despot pentru a înscăuna un altul, iar victima de ieri, abia ajunsă la putere, se grăbeşte să persecute şi ea, la rândul ei. Nu se trece de la sclavie la libertate, doar ne mulţumim cu schimbarea lanţurilor” scria Pascal Bruckner, unul din cei mai vânduţi autori din ultima jumătate de secol. Un rebel, un răzvrătit, romancierul francez a înfruntat tot timpul riscul de a deveni vulnerabil povestind, în scris, propria viaţă.  

Dau acest citat într-un moment al existenţei noastre când ne pregătim să schimbăm lanţurile. O facem cu frenezie, cu un soi de mazochism care de multe ori ne împiedică să alegem soluţia corectă. Poate e prea mult să vorbim despre schimbarea lanţurilor, când e vorba doar de schimbarea unui preşedinte într-un stat care se vrea democratic. Dar toată această disperare cu care o armată de veniţi şi neaveniţi aleargă bezmetic pe drumul care ar trebui să ducă la Cotroceni, trebuie să ne dea de gândit. Clasa noastră politică nu a înţeles, sau nu vrea să înţeleagă, cât de important poate fi rolul preşedintelui într-un stat politizat  de sus până jos, de la consilierul local din ultimul sătuc până la şeful statului, aşa cum este România. Nimeni nu-şi doreşte un pol de echilibru, un mediator serios între instituţiile statului, un înţelept în vârful ierarhiei sociale. Toată lumea e cu ochii la „puterea” rezultată de conducerea serviciilor secrete şi din credinţa că cel ales poate controla justiţia. Ultimii 10 ani de „domnie” ai „despotului” Băsescu au întărit această senzaţie, ducând-o la paroxism.

În toată această tevatură, manipularile se desfăşoară cu înverşunare din toate direcţiile.  Mai discretă, mai rudimentară sau mai agresivă, manipularea este una dintre armele de temut folosită de politicieni pentru a-şi ascunde scopurile reale şi pentru a controla publicul larg. „Experţii” profită pentru a submina şi distrage atenţia oamenilor de la perceperea stării reale de fapt. Reuşita operaţiunilor se datorează şi faptului că numai o parte dintre oameni au capacitatea de a înţelege şi de a observa ceea ce se petrece, spre deosebire de majoritatea, care îşi formează doar opinii superficiale şi trecătoare; aşa stau lucrurile în privinţa tuturor problemelor societăţii ; oricât ar fi de trist, iraţionalitatea este predominantă la nivelul conştiinţei publice.

Chiar dacă noi, românii, avem o mare slăbiciune în „a pune botul” la astfel de şmecherii, precum capra râioasă cu coada pe sus, suntem convinşi că de fapt noi suntem autorii reflexului condiţionat. Un banc bun spune că dacă cineva l-ar fi întrebat pe câinele lui Pavlov ce crede despre stăpânul său, acesta ar fi spus: „Iată ce reflex condiţionat i-am creat. Când se aprinde beculeţul îmi aduce de mâncare.” În provocarea deliberată în mase a reflexelor condiţionate instrumentul folosit este presa. Printr-o informaţie mai mult sau mai puţin tendenţioasă se crează o stare emoţională, sunt atinse anumite corzi sensibile ce evocă reflexele condiţionate urmărite. O metodă standard de manipulare (aproape autohtona) constă în a organiza talk-show-uri de televiziune live, în care un grup de experţi promovează produsul sau ideea, sub pretextul „dezbaterilor”. Se recrutează participanţi pro şi contra, care îşi exprimă sprijinul sau opoziţia. Când totul se termină fără a se ajunge la nicio concluzie (pentru că nici nu se doreşte acest lucru), subiectul promovat a fost imprimat în mintea telespectatorilor.

Nu ştiu cui şi la ce va folosi toată această teorie. N-am de gând nici să dau lecţii, nici să manipulez, la rândul meu, pe cineva. Dar remarc că avem toate şansele s-o dăm în bară şi la prezidenţialele din noiembrie. Am spus de mai multe ori ca însănătoşirea vieţii politice poate să înceapă de la un preşedinte serios, dispus a-şi părăsi credinţa şi preferinţele politice pentru a fi mediatorul din viaţa acestei societăţi. Un preşedinte dispus să ne apere libertatea, dreptul fundamental primit de la Dumnezeu, pe care cei care se cred stăpânii acestei planete au căutat dintotdeauna să-l submineze.