Investiţiile în zootehnie, exportul de animale vii şi de produse agricole în China, dar şi implicarea în proiecte comune în domeniul cercetării reprezintă câteva din subiectele abordate de ministrul român al Agriculturii, Daniel Constantin, şi omologul său chinez, Han Changfu, care efectuează o vizită oficială în România, în perioada 6-8 iunie, potrivit Agerpres.

În cadrul întrevederii dintre cei doi oficiali s-au agreat ca sectoare prioritare de colaborare — zootehnia — prin investiţii şi schimburi comerciale, respectiv bovine, ovine, porcine şi sectorul apicol, precum şi din domeniul procesării şi marketingului produselor agricole: vin, lapte praf, carcasă de porc şi produse din carne, ulei de floarea soarelui şi baloţi de fân.

Potrivit ministerului agriculturii, ministrul Han Changfu a propus ca mecanismul de lucru utilizat să îl constituie Grupul de lucru ce va fi stabilit de cele două ministere la nivel de vice-ministru (secretar de stat), grup care ar trebui să se convoace de urgenţă pentru a demara toate discuţiile tehnice necesare realizării obiectivelor de interes comun.

MADR în colaborare cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu alte instituţii relevante din România şi în consultare cu sectorul privat va realiza toate demersurile pentru activarea acestuia de urgenţă.

Acţiunea reprezintă o continuare a celor convenite de prim-ministrul chinez Li Keqiang cu omologul român, în noiembrie 2013, cu ocazia semnării Declaraţiei Comune privind consolidarea cooperării bilaterale în noua situaţie dintre Guvernul R.P. Chineze şi Guvernul României şi a Declaraţiei de la Bucureşti privind Cooperarea dintre China şi Statele din Europa Centrală şi de Est, când liderii celor două ţări au agreat necesitatea şi importanţa consolidării cooperării în domeniul agricol.

Pe agenda vizitei ministrului Han Changfu în România este prevăzută şi o deplasare în teritoriu, de interes fiind sectoarele de procesare a laptelui, creşterea bovinelor, viticultura, dar şi modele de ferme de familie.