Direcţia Regională a Finanţelor Publice Ploieşti a luat decizia prelungirii cu o încă o zi, respectiv până luni, 26 mai, a termenului limită pentru depunerea declaraţiilor anuale de venit pentru persoanele fizice.

Astfel, potrivit calendarului obligaţiilor fiscale pentru luna mai 2014, până la data amintită, persoanele fizice care obţin venituri din activităţi independente, care în anul anterior au realizat pierderi sau care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal trebuie să depună odată cu declaraţia privind venitul realizat şi declaraţia privind venitul estimat sau norma de venit. În plus, persoanele fizice care obţin venituri din activităţi agricole trebuie să depună declaraţia 221 pentru anul în curs, iar persoanele fizice care au realizat în anul 2013 venituri din salarii şi asimilate salariilor pot depune formularul 230, reprezentând Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ.

Suma de 2% poate fi direcţionată către o singură entitate nonprofit sau unitate de cult, pe formular trebuind să se completeze obligatoriu denumirea, codul fiscal şi contul IBAN al entităţii.