Suprafaţa de terenuri nelucrate în România se ridică la circa 800.000 de hectare, iar în condiţiile unui an agricol bun agricultura poate asigura materie primă atât pentru consum, cât şi pentru producerea de energie electrică, termică sau pentru biocarburanţi, a declarat, joi, Tatiana Preda, consilier în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

"În prezent, există în România circa 800.000 de hectare de teren nelucrat. Agricultura României poate asigura, în condiţiile unui an agricol bun, materie primă atât pentru consum şi comercializare, cât şi pentru producerea de energie electrică, termică şi biocarburanţi. Potenţialul de biomasă al României se completează prin cultivarea plantelor energetice, cum ar fi salcia energetică. Tot acest potenţial de biomasă va fi sursă şi pentru biocarburanţi. Perioada următoare este una decisivă atât sub aspectul agro-energiei, cât şi sub cel agroalimentar, în contextul schimbărilor climatice', a afirmat Preda, în evenimentul Govnet Conferences 'Biomasa, Biogaz & Cogenerare România 2014".

Potrivit datelor MADR, România are 13,298 milioane de hectare teren agricol, din care aproape 9 milioane hectare este suprafaţă arabilă. Circa 8% din suprafaţa arabilă a României este utilizată de cetăţeni străini, care au cumpărat în conformitate cu prevederile legale sau au concesionat suprafeţele de teren cu cele două condiţionări care se regăsesc în Codul Civil.