Compania Fly România, deţinută de omul de afaceri Ovidiu Tender, va opera din 15 mai zboruri de linie interne şi internaţionale din Bucureşti, Timişoara şi Tulcea către oraşe din Italia, Spania, Germania şi Turcia şi aşteaptă aproximativ 100.000 de pasageri pentru anul în curs.

"Pentru început, vom lansa mai multe rute care vor acoperi atât destinaţii clasice, cu o cerere bine determinată, cum este Bucureşti-Timişoara, unde propunem un tarif de 69 de euro, cât şi destinaţii inedite sau sezoniere, cum va fi cursa Bucureşti-Antalya, operaţională din iunie", a declarat marţi, într-o conferinţă, Cătălin Buţu, directorul general al Ten Airways, din care face parte Fly România.

Zborurile pe ruta Timişoara-Bucureşti vor avea o frecvenţă zilnică, exceptând ziua de sâmbătă, iar din Tulcea vor zbura spre Bucureşti trei curse pe săptămână.

Pe rutele internaţionale vor fi operate două zboruri pe săptămână din Tulcea spre Bergamo, spre Verona vor fi trei zboruri săptămânale din Timişoara şi Bucureşti, spre Barcelona vor pleca în fiecare săptămână trei curse din Capitală, iar spre Frankfurt vor fi trei zboruri pe săptămână din Bucureşti şi unul din Tulcea.

Pentru rutele interne tarifele vor fi unice, respectiv 69,9 euro/zbor pentru Bucureşti-Timişoara şi 49,9 euro/zbor pentru Bucureşti-Tulcea, în timp ce pentru zborurile internaţionale tarifele pornesc de la 29,9 euro/zbor. În tarife sunt incluse şi transportul unui bagaj de cabină de maxim 7 kilograme şi al unuia de cală de cel mult 20 de kilograme, dar şi servicii de catering la bord.

"Nu ne dorim să luăm pasageri de la Tarom, ci vrem să le facem concurenţă maşinilor, pentru că aceste zboruri sunt mai ieftime decât maşinile", a declarat Ovidiu Tender. Zborurile vor fi operate cu aeronave de tip MD-82 şi MD-83, aparţinând Ten Airways, care le-a achiziţionat de la Alitalia.

Ten Airways şi-a început activitatea în 2010 şi de atunci a operat în sistem charter şi wet lease, sistem care presupune închirierea aeronavei cu tot cu echipaj şi servicii pentru a opera în numele altei companii.