Procesul de dereglementare a pieţei gazelor pentru consumatorii industriali va fi finalizat la mijlocul acestui an, mai devreme decât era estimat iniţial, a declarat, marţi, şefa misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, în conferinţa de presă de la finalul vizitei la Bucureşti.

‘În privinţa dereglementării, România şi-a respectat angajamentele. Pentru energie electrică, piaţa a fost deja dereglementată pentru consumatorii noncasnici la 1 ianuarie, aşa cum era planificat. La gaze, dereglementarea va fi atinsă în iulie, mai devreme decât era estimat’, a spus Schaechter.

Potrivit calendarelor agreate de Guvern şi FMI în 2012, piaţa de energie electrică a fost complet liberalizată la 1 ianuarie 2014 pentru consumatorii industriali, iar, pentru cei casnici, procesul de liberalizare va fi finalizat la 31 decembrie 2017.

La gaze, calendarul iniţial prevedea liberalizarea pentru consumatorii industriali la 31 decembrie 2014, termen care se mută la 1 iulie 2014. Pentru casnici, preţurile vor fi complet liberalizate la 31 decembrie 2018.

La fel, în ceea ce priveşte măsurile pentru protecţia consumatorilor vulnerabili, măsurile luate de Guvern au fost în linie cu aşteptările, a mai spus şefa misiunii FMI.

În ceea ce priveşte listările la bursă aşteptate pentru acest an, respectiv Hidroelectrica, Electrica şi Complexul Energetic Oltenia, Schaechter a precizat că pregătirile de listare decurg conform planurilor.

‘În ceea ce priveşte Hidroelectrica, este vorba de o mică participaţie care va ajunge pe bursă, adică 15%, ceea ce reprezintă un pas mic pentru a deschide compania spre investitorii privaţi. Scopul principal al acestor listări este de a asigura finanţare şi deschidere, transparenţă’, a spus ea.

Întrebată dacă vara anului viitor este momentul oportun pentru listarea celor trei companii de stat, Schaechter a precizat că, din acel moment, analiştii vor privi cu alţi ochi companiile şi a dat drept exemplu listarea de succes a Romgaz din toamna 2013.

‘Sectorul energetic în România este unul strategic şi reprezintă o modalitate de a atrage investiţii străine’, a mai spus Schaechter.

Ea a adăugat că autorităţile române au prezentat misiunii FMI planul de reorganizare a producătorilor de energie în companii care să deţină un mix de resurse, nu doar una, cum se întâmplă acum.

‘Am avut discuţii succinte pe această temă. Urmează să fie elaborat un studiu şi vom continua discuţiile pe această temă în funcţie de rezultatele acestuia’, a continuat Andrea Schaechter.