Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) a semnat cu societatea HiSun PV Technology Co. Ltd. din China a semnat cu o scrisoare de intenţie pentru construcţia pe platforma industrială din Halânga a unei termocentrale cu o capacitate de 290 MW, a declarat, sâmbătă, Rodin Traicu, membru în Comisia de Industrii din Camera Deputaţilor, potrivit Agerpres.ro.
Compania va începe din februarie demersurile în vederea obţinerii a aproximativ 300 milioane de euro pentru obiectivul stabilit de la Banca Import-Export a Chinei, astfel încât lucrările să demareze pe parcursul anului 2014. „Compania HiSun PV Technology, subsidiară a China Evergreen Industry Group, este specializată în realizarea de investiţii în sectorul energetic de tip Individual Power Producer. Noua termocentrală va fi executată în parteneriat cu RAAN după cele mai performante tehnici în domeniu. În felul acesta actuala sucursală Romag-Termo a RAAN va avea asigurate în următorii 25 de ani condiţiile de mediu impuse prin aquisul comunitar“, a precizat deputatul. În perioada 22-23 ianuarie o delegaţie a companiei chineze HiSun PV Technology Co.Ltd. a efectuat, alături de reprezentanţii Ministerului Economiei din România, o analiză a viitorului proiect, ocazie cu care a vizitat RAAN şi Exploatarea Minieră Husnicioara, de unde se va achiziţiona cărbune pentru funcţionarea noii termocentrale. În context, Traicu a mai arătat că HiSun PV Technology Co.Ltd, în cursul anului 2013, a mai derulat în România şase proiecte de investiţi pentru construcţia de centrale solare, una lângă Bucureşti, două la Satu Mare şi trei la Balş, care urmează să fie date în funcţiune în cursul anului 2014. RAAN este în insolvenţă din vara anului trecut.