Vicepreşedintele BCR, Dana Demetrian, a declarat joi că pentru a-l convinge pe Mihai Tudose să-şi încaseze salariul pe card i-ar prezenta dezavantajele menţinerii cash-ului din perspectiva economiei naţionale.
“Cum i-aş prezenta premierului avantajele cardului de debit? Aş începe prin a-i arăta care sunt dezavantajele menţinerii cash-ului din perspectiva economiei naţionale. Cardurile de debit şi conturile ataşate nu sunt purtătoare de comisioane în cazul celor mai multor bănci din România. La comercianţi nu se plăteşte comision la tranzacţiile cu cardul. Avem zero comision la ATM-urile băncii şi internet banking gratuit. Nu trebuie să ne mai speriem de comisioane. Însă, în România, 80% dintre tranzacţii se fac cash”, a declarat Dana Demetrian, vicepreşedintele BCR, la o conferinţă de presă organizată joi, 21 septembrie.
Aceasta a răspuns astfel la o întrebare referitoare la cum ar putea un bancher să-l convingă pe primul ministru să-şi încaseze salariul pe card şi nu cash.
Reamintim că, premierul Mihai Tudose a declarat recent că a refuzat să primească salariul pe un card bancar, întrucât nu a dorit să achite comisioanele impuse pentru tranzacţii.
"Am avut un cont în bancă, cu o sumă minoră în valută, era vorba de 500 de dolari, şi după vreo doi ani m-a sunat banca să îmi spună că nu numai că nu mai am banii, trebuie să mai dau eu 50 de dolari, că, de fapt, comisionul (...) a mâncat fondul. (...) Iertaţi-mă: 'Terente era copil pe lângă voi, chiar era băiat bun'. Dar atunci asta a fost poziţia mea ca persoană fizică", a spus Tudose.
Conferinţa organizată joi de BCR a avut ca scop lansarea, în premieră în România, o variantei inedite a contractelor destinate persoanelor fizice care vor să obţină un credit de consum, un card de credit şi un credit imobiliar ipotecar. Contractele au fost rescrise pe înţelesul tuturor, din “banchereză”, de trei dintre cei mai cunoscuţi autori, scriitori şi jurnalişti din România: Simona Tache, Vlad Petreanu şi Ioan T. Morar.
Iniţiativa Băncii Comerciale Române continuă demersurile de educaţie financiară întreprinse de cel mai important grup financiar din România din dorinţa de a oferi informaţii într-un format cât mai transparent şi prietenos pentru clienţii şi partenerii săi. Aceste demersuri au inclus înfiinţarea Centrului de Dialog Financiar, centru în care clienţii află cum să-şi evalueze corect capacităţile financiare şi cum să-şi seteze în mod realist obiectivele financiare, fie că e vorba de economii, de educaţia copiilor, de vacanţe sau achiziţii de proprietăţi.
Un bancher vrea să-l convingă pe premier să-şi încaseze salariul pe card: Băncile nu mai au comisioane la carduri
22 septembrie 2017
- citeşte totul despre:
- bcr,
- mihai tudose,
- premier,
- card,
- salariu
(48 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Noul CEO al BlackBerry, salariu de 88 milioane de dolari
(10 noiembrie 2013)
82 vizualizări
Cum poţi să obţii 25.000 de euro de la stat pentru o afacere
(25 ianuarie 2017)
259 vizualizări
Plata pensii 2018. Se schimbă data de pensie!
(8 mai 2018)
1653 vizualizări
Numărul autorizaţiilor de construcţie pentru locuinţe a crescut în primele şapte luni cu 3,3%
(30 august 2015)
132 vizualizări
De la 1 iulie, toate băncile raportează la Fisc următoarele informaţii
(5 iulie 2016)
2792 vizualizări
Curtea Europeană :Timbru de mediu este discriminator
(17 aprilie 2015)
266 vizualizări
Din 2016, persoanele fizice vor avea la dispoziţie mai mult timp pentru depunerea declaraţiei de venit estimat
(7 decembrie 2015)
443 vizualizări
Prima ţară din lume care va renunţa la banii cash
(15 octombrie 2014)
72 vizualizări
Ce oferă angajatorii din România pe lângă salariu
(21 iunie 2017)
154 vizualizări
ANAF dă startul la angajări: Fiscul vrea să recruteze sute de tineri, fără examen
(4 octombrie 2019)
233 vizualizări
Iohannis a promulgat legea care majorează SALARIILE mai multor categorii de angajaţi
(28 iunie 2017)
189 vizualizări
Programul RABLA s-ar putea încheia în 2015
(5 decembrie 2013)
56 vizualizări
Norvegia nu vrea România şi Bulgaria în Schengen
(4 august 2013 - Cristina IANCU)
67 vizualizări
Instanţa obligă UPC, Romtelecom şi Digital Cable Systems să introducă în grilele lor Digi 24
(22 iunie 2014)
205 vizualizări
Comisia Europeană aprobă finanţare pentru migraţie în valoare de 2,4 miliarde euro. Cât primeşte România
(11 august 2015)
36 vizualizări
Creşterea salariului minim, cea mai bună decizie economică luată în ultimii 5 ani
(5 iunie 2017)
450 vizualizări
Peste 60% din maşinile care au traversat podul de la Feteşti de 1 Mai au plătit taxa electronic
(5 mai 2015)
150 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole