Peste 150 de firme au fost amendate, în prima jumătate a anului, după ce poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) au găsit 345 de cetăţeni străini cu muncă nedeclarată, valoarea totală a amenzilor fiind de 1.260.500 de lei.
Poliştii de imigrări, împreună cu lucrători din cadrul structurilor cu atribuţii relevante în domeniu, au făcut peste 470 de controale, la nivel naţional, la sediile unor societăţi comerciale, care au angajaţi cetăţeni străini, pentru a vedea modul în care sunt respectate prevederile legale de către angajatori şi angajaţi, dar şi pentru a verifica existenţa avizelor de muncă pentru fiecare cetăţean străin angajat, modul în care firmele au încheiat contracte de muncă cu aceste persoane şi legalitatea şederii pe teritoriul ţării noastre a străinilor.
Astfel, au fost verificate 790 de societăţi comerciale şi au fost depistaţi 345 de străini care lucrau fără forme legale, dintre unul nu avea drept de şedere pe teritoriul ţării noastre. Poliţiştii de imigrări au emis documente administative pentru 326 de persoane care au fost obligate să părăsească ţara.
De asemenea, poliţiştii au aplicat 322 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 158 societăţilor comerciale, valoarea totală a amenzilor fiind de 1.260.500 de lei.
„Munca nedeclarată a străinilor aduce prejudicii atât angajaţilor, cât şi statului unde aceaştia se înregistrează. Oferirea unor condiţii de muncă nesigure, salarii sub limita minimă sau şederea ilegală sunt doar câteva dintre dezavantajele angajaţilor”, informează Inspectoratul General pentru Imigrări.
Potrivit IGI, în prezent, pe teritoriul României, se afla peste 5800 cetăţeni străini care desfăşoară activităţi lucrative cu forme legale, ceea ce reprezintă 9 la sută din numărul străinilor din ţara noastră. Cei mai mulţi provin din state precum China, Turcia şi Filipine.
Peste 150 de firme au fost amendate pentru angajarea fără forme legale a unor cetăţeni străini, în prima jumătate a anului
12 august 2017
(173 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Legea care obligă hipermarketurile să vândă 51% produse româneşti nu se poate aplica
(16 ianuarie 2017)
402 vizualizări
România a scăpat de datoriile FMI!
(13 septembrie 2015)
89 vizualizări
ANAF: Din ianuarie 2017, declaraţiile fiscale vor fi depuse doar online
(18 august 2016)
565 vizualizări
Tensiunile din Ucraina şi din Orientul Mijlociu au revigorat industria românească de armament
(2 septembrie 2015)
55 vizualizări
Ministrul Turismului cere pedepse mai mari pentru evaziune fiscală
(24 iulie 2013 - Cristina IANCU)
54 vizualizări
ANAF a lansat operaţiunea "Scut", prin care încearcă să limiteze contrabanda cu ţigări
(8 februarie 2017)
263 vizualizări
Guvernul va introduce din vară scutirea de impozit pe profitul reinvestit
(4 februarie 2014)
126 vizualizări
Cum puteţi afla cele mai bune preţuri la energie
(2 iunie 2017)
300 vizualizări
Schimbări majore în programul de guvernare: Taxă de solidaritate, impozit pe venit de 10% din 2018 şi un al doilea fond de dezvoltare, pe lângă FSDI
(29 iunie 2017)
260 vizualizări
Miliardarii lumii păstrează banii în numerar, de teama riscurilor
(24 septembrie 2014)
65 vizualizări
RA-APPS: Cheltuieli de 20.000 de euro pe cosmetice de lux şi băuturi fine
(27 noiembrie 2016)
188 vizualizări
România a exportat, în 2013, ţiţei şi gaze în valoare de 27,4 milioane euro
(7 aprilie 2014)
177 vizualizări
Olguţa trimite FMI la plimbare! Creşte valoarea punctului de pensie
(22 martie 2017)
207 vizualizări
Isărescu, despre Legea dării în plată
(8 martie 2016)
245 vizualizări
Poşta Română nu mai vinde plicuri în următoarele două săptămâni
(21 martie 2015)
55 vizualizări
640 milioane lei – suma acordată fermierilor ale căror culturi au fost afectate de secetă
(22 octombrie 2015)
47 vizualizări
Microsoft concediază 18.000 de angajaţi la nivel mondial
(19 iulie 2014)
177 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024