Accizele la carburanţi vor reveni la nivelul din anul 2016, când conţineau şi acea supraaciza de 7 eurocenţi pe litru, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Guvernul Tudose.
Proiectul de act normativ este deja postat pe site-ul Ministerului de Finanţe.
Proiectul ar urma să modifice Codul Fiscal. Prin aprobarea acestuia, benzina s-ar putea scumpi cu 45 de bani pe litru.
Accizele vor creşte cu 22% pentru benzină şi cu 14% pentru motorină, potrivit noilor niveluri din proiectul de actul normativ al Guvernului.
Documentul arată că „Pentru menţinerea preţurilor produselor petroliere competitive în regiune, se propune revenirea, pentru benzină şi motorină, la nivelurile accizelor practicate în anul 2016", în condiţiile în care preţul benzinei de 95 ar fi ajuns, în iulie 2017, în România, la cel mai redus nivel din Uniunea Europeană (0,997 euro pe litru cu taxe).
În momentul de faţă, în România, accizele, după scăderea operată la data de 1 ianuarie 2017, sunt următoarele:
- Benzină fără plumb -2.151 lei/tonă, respectiv 1.656 lei/1.000 de litri.
- Motorină – 1.796 lei/tonă, respectiv 1.518 lei/1.000 de litri.
Noile accize ar urma să fie următoarele:
- benzină fără plumb - 2.643,39 lei/tonă, respectiv 2.035,40 lei/1.000 de litri
- motorină - 2.245,11 lei/tonă, respectiv 1.897,08 lei/1.000 de litri.
Noile preţuri ar intra în vigoare de la 1 septembrie 2017.
Preţul carburanţilor ar putea creşte semnificativ
9 august 2017
(268 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ryanair s-a răzgândit: Operatorul aerian low-cost anunţă noi schimbări importante pentru clienţi
(25 octombrie 2017)
66 vizualizări
Băncile majorează avansul la ipotecare
(5 mai 2016)
41 vizualizări
ExxonMobil şi OMV Petrom încep alte explorări in Marea Neagră
(27 octombrie 2014)
111 vizualizări
Sistemul informaţional pentru fonduri europene va fi funcţional din luna ianuarie
(9 decembrie 2015)
40 vizualizări
Republica Moldova lansează gazoductul Iaşi-Ungheni de ziua independenţei
(27 august 2014)
72 vizualizări
39% din cetăţenii UE nu îşi permit o vacanţă în afara localităţii de domiciliu. În România procentul este aproape dublu
(18 august 2016)
59 vizualizări
Patru din zece români vor să îşi schimbe locul de muncă în acest an
(9 martie 2017)
294 vizualizări
Codul Fiscal modificat din nou: TVA la apă de 9% şi impozit pe dividende de 5%, începând din 2016
(23 octombrie 2015)
48 vizualizări
Turiştii străini au cheltuit un miliard de euro în România
(7 septembrie 2013)
425 vizualizări
O insulă artificială va fi construită în portul Constanţa
(12 ianuarie 2015)
414 vizualizări
Industria filmului în scădere. Cele mai slabe încasări din ultimii 17 ani
(31 august 2014)
95 vizualizări
Bunuri ale Asesoft Technologies, scoase la vânzare
(2 mai 2017)
190 vizualizări
Se scumpesc ţigările!
(14 septembrie 2015)
49 vizualizări
România vrea să vândă în premieră eurobonduri cu maturitatea la 20 de ani
(22 octombrie 2015)
124 vizualizări
Cât a valorat producţia agricolă în 2014
(15 octombrie 2015)
535 vizualizări
Marea Britanie: Vânzările Dacia au scăzut cu 42% în noiembrie
(6 decembrie 2016)
476 vizualizări
Cum o transformare radicală te va ajuta la job
(31 ianuarie 2017)
66 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024