O fabrică din România va fi extinsă, iar investiţia totală se ridică la aproape o jumătate de miliard de lei. Odată cu extinderea capacităţii, apar şi 300 de locuri de muncă noi, altele decât cele circa 600 din prezent.
Compania Philip Morris vrea să transforme pas cu pas fabrica de la Otopeni într-o unitate care să producă exclusiv rezervele de tutun HEETS pentru dispozitivele IQOS. Acest proces de retehnologizare, început în 2017, va fi finalizat în 2020.
În România, câteva zeci de mii de persoane folosesc IQOS, însă cea mai mare parte din producţia de la fabrica din Otopeni va fi exportată. IQOS este un sistem electronic care încălzeşte tutunul, nu îl arde. Astfel, aceste dispozitive nu emană fum, aşa cum se întâmplă în cazul fumatului clasic.
”Investiţia noastră în România demonstrează în continuare angajamentul nostru către un viitor cu produse fără fum, care vor înlocui ţigările. Suntem încurajaţi de cei 2,9 milioane de fumători din întreaga lume care au renunţat deja la fumat şi au trecut la IQOS. Ne aşteptăm ca acest impuls să continue, iar transformarea facilităţii din Romania ne va ajuta să răspundem cererii în creştere a fumătorilor adulţi pentru alternative mai bune la ţigări”, a declarat André Calantzopoulos, CEO Philip Morris International, într-o conferinţă la care a ţinut să fie prezent şi premierul Mihai Tudose.
„România este o ţară atractivă pentru investitorii mari, dar şi pentru cei care se află deja în România, în ceea ce priveşte stabilitatea, dar şi pentru potenţialii investitori, pentru că marile companii se urmăresc unele pe altele, iar ceea ce a făcut această companie în România poate fi şi va fi un exemplu pentru alţi investitori”, a spus primul ministru.
În afara de dispozitivul IQOS (care foloseşte produse speciale din tutun numite heatstick-uri), Philip Morris comercializează în România şi mărcile de ţigarete Marlboro, Parliament, Virginia Slims, Philip Morris, L&M şi Chesterfield.
O companie americană investeşte 450 de milioane de euro în România. Apar 300 de locuri de muncă
6 august 2017
- citeşte totul despre:
- fabrica,
- romania,
- otopeni,
- extindere,
- investitie
(420 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Eurostat: România, cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în trimestrul al treilea
(5 decembrie 2014)
170 vizualizări
Premierul Italiei: Ţările care refuză să primească refugiaţi ar trebui să primească mai puţini bani de la UE
(13 octombrie 2016)
29 vizualizări
Salariul mediu a crescut în martie cu 5,7%, la 1.829 lei net
(8 mai 2015)
38 vizualizări
Ţările din Europa de Est, inclusiv România, se confruntă cu o penurie a forţei de muncă
(20 martie 2017)
503 vizualizări
Reguli noi pentru Loteria Fiscală
(20 mai 2015)
155 vizualizări
Romaero începe concedierea colectivă a 150 de angajaţi, care costă statul 5,6 milioane lei
(16 octombrie 2016)
444 vizualizări
Prima zi cu tarife RCA libere, după şase luni de preţuri îngheţate. ASF a anunţat preţuri de referinţă pentru o piaţă liberă pe hârtie, dar marcată de falimente
(19 mai 2017)
356 vizualizări
Adio, taxă auto! De la 1 februarie 2017, banii nu mai pot fi returnaţi
(10 februarie 2017)
582 vizualizări
Fiscul verifică PFA-urile şi românii care câştigă bani din profesii liberale
(9 martie 2014)
342 vizualizări
Cât au cheltuit românii pe jucării de Crăciun?
(25 decembrie 2013)
492 vizualizări
Peste 5.000 de dosare depuse în programul Casa Verde primesc finanţare de peste 30,5 milioane de lei
(5 decembrie 2014)
121 vizualizări
Anul a început cu scumpiri la carburanţi, electricitate, ţigări şi bere
(3 ianuarie 2019)
92 vizualizări
Eşti însărcinată? Vino să naşti la Spitalul Lotus
(16 noiembrie 2017)
820 vizualizări
Loteria bonurilor fiscale. Care sunt bonurile câştigătoare din luna iulie
(18 august 2015)
44 vizualizări
Experienţe culinare cu program prelungit în AFI Palace Ploieşti
(20 noiembrie 2014)
193 vizualizări
Câte salarii trebuie să cheltuiască românii pentru a achiziţiona un iPhone X
(31 octombrie 2017)
368 vizualizări
Beneficiarii „Prima Casă” îşi pot cumpăra o locuinţă mai scumpă prin intermediul aceluiaşi program
(4 octombrie 2015)
580 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024