Piaţa imobiliară londoneză înregistrează cea mai mare scădere după vârful crizei financiare de acum opt ani, în cadrul unui declin la nivel naţional care ar putea continua, din cauza incertitudinilor provocate de Brexit şi a nivelului ridicat al preţurilor, relatează Bloomberg.
Un indice calculat de Royal Institution of Chartered Surveyors, referitor la preţurile imobiliare din Londra, a scăzut luna trecută la -49 de puncte, cel mai redus nivel după februarie 2009, ceea ce arată că un procentaj mai mare de agenţi au raportat pierderi în martie.
Un analist al Pantheon Macroeconomics, Samuel Tombs, a spus că indicele referitor la Londra tinde să reprezinte piaţa proprietăţilor prime, mai degrabă decât pe cele de la nivelul oraşului.
Declinul indicelui se adaugă altor informaţii din partea agenţilor imobiliari din centrul Londrei, care au redus preţurile pentru a încheia vânzările.
La nivel naţional, indicele RICS al preţurilor s-a menţinut la nivelul de 22 de puncte în martie, dar aşteptările referitoare la valoare şi vânzări s-au înrăutăţit pentru anul viitor.
Interesul cumpărătorilor şi vânzările au stagnat, iar cele mai slabe performanţe sunt în cazul proprietăţilor scumpe, se mai arată în raport.
În afară de faptul că clienţii sunt ţinuţi departe de piaţă de preţurile mari, cererea este afectată de nervozitatea provocată de Brexit şi de perspectivele Marii Britanii.
Scăderea preţurilor imobiliare ar putea fi însă limitată de deficitul de proprietăţi disponibile la vânzare în Marea Britanie, lista acestora aflându-se la un minim record.
Piaţa imobiliară londoneză înregistrează cea mai mare scădere după criza financiară de acum opt ani
15 aprilie 2017
(546 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Schimbări în deducerea TVA
(4 ianuarie 2015)
522 vizualizări
Cum să alegi cea mai potrivită plasă sudată pentru proiectul tău
(11 martie 2024)
10 vizualizări
Fiscul braşovean vinde un Bentley
(26 ianuarie 2014)
101 vizualizări
Cele mai sigure companii aeriene din lume şi cele de care trebuie să te fereşti
(6 ianuarie 2015)
81 vizualizări
Hidroelectrica, chemată la Curtea de Arbitraj din Berna pentru daune de 80 milioane de euro
(29 septembrie 2014)
77 vizualizări
De la începutul anului, s-au înregistrat 2554 de reclamaţii privind băncile; 170 de la cei cu credite în franci elveţieni
(24 octombrie 2016)
42 vizualizări
Romgaz anunţă două noi descoperiri de gaze, care asigură 3% din producţie
(30 martie 2015)
128 vizualizări
Exporturile româneşti în China au crescut cu 24% în 2014
(18 octombrie 2014)
51 vizualizări
CFR plăteşte pentru întârzieri: despăgubiri, mâncare şi băuturi răcoritoare
(8 august 2014)
107 vizualizări
Podgoria Dealu Mare se extinde, după o investiţie de 5 milioane de euro
(9 octombrie 2013)
309 vizualizări
Apartamentul lui Voiculescu din Kiseleff, vândut de ANAF
(29 mai 2015)
329 vizualizări
Victoria stângii la alegerile din Grecia a depreciat moneda euro
(26 ianuarie 2015)
80 vizualizări
FOTO Gustul autentic al Italiei este şi la Ploieşti!
(25 februarie 2021)
1074 vizualizări
Tribunalul Bucureşti decide ca o româncă să-şi plătească creditul în CHF la cursul de la semnarea contractului
(5 iulie 2015)
324 vizualizări
Iohannis: Am subliniat în Consiliul European că România doreşte să adopte moneda euro
(13 februarie 2015)
51 vizualizări
Cărbune şi păcură din rezerva de stat pentru producătorii de energie
(19 decembrie 2013)
1439 vizualizări
Compania Halliburton vrea să exploateze petrol în Marea Neagră
(8 septembrie 2014)
72 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024