O româncă a încercat să-şi recupereze banii pe care-i avea pe carnetul de CEC, după ce a auzit de legea privind despăgubirea românilor care deţin librete CEC cu dobânda, si cu DOBÂNDA ŞI CÂŞTIGURI IN AUTOTURISME. Femeia a fost uimită atunci când a văzut răspunsul primit din partea băncii.

În octombrie 2016, Guvernul Cioloş a emis o ordonanţă de urgenţă prin care stabileşte că despăgubirile vor fi făcute sub forma unor titluri de stat emise pe numele CEC Bank şi BRD.O româncă s-a adresat băncii, iar răspunsul primit nu a fost chiar cel aşteptat. Femeia a aflat că va primi de la bancă suma înscrisă pe carnetul de CEC, fără dobândă sau valoare actualizată. Astfel, dacă avea pe carnetul de CEC 2 lei, urma să primească de la bancă 2 lei.

Iată răspunsul oficial transmis de bancă:

”Depunerea şi păstrarea disponibilităţilor băneşti la bancă este o decizie personală şi voluntară a fiecărui deponent, în funcţie de interesele sale. Faptul că la data prezentei, sumele depuse pe libretele de economii nu mai reflectă valoarea lor iniţială, nu poate fi imputat băncii, întrucât CEC Bank, ca de altfel orice bancă, nu despăgubeşte, nu compensează şi nu indexează sumele depuse de clienţi, pentru a le păstra puterea de cumpărare din momentul depunerii şi până la restituire. În hotărârea asupra cererii nr. 34746-97, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) întrunită în şedinţa din 10 iulie 2001, a statuat că nu este ”o obligaţie generală a statelor de a menţine, printr-o indexare sistematică puterea de cumpărare a sumelor depuse la anumite organisme bancare sau financiare” şi nici ”de a menţine constantă puterea de cumpărare a sumelor liber depuse la anumite organisme bancare sau financiare”, respectiv ca titularii conturilor văzând ”eroziunea capitalului economist datorită inflaţiei” care a afectat după 1989 toată populaţia României ”ca urmare a tranziţiei la economia de piaţă” şo ”conjunctura economică generală a ţării”, putear ”în orice moment să obţină rambursare economiilor lor plus dobânda” agreată cu instituţia de credit la semnarea contractului de depozit sau economisire”.

În Monitorul Oficial nr. 171 din 7 martie a.c. a fost publicată Legea nr. 19/2016 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2014 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme.

Pentru a intra în posesia titlurilor de stat trebuie să faceţi o adresă către Ministerul Finanţelor Publice şi alte două adrese spre BRD şi CEC Bank. Răspunsul la aceste solicitări ar trebui să îl primiţi în cel mult 30 de zile.

Până acum românii îşi puteau recupera banii doar în instanţă, dar legislaţia actuală le permite să fie despăgubiţi în aproximativ 2 luni de zile. Românii trebuie să pregătească un act de identitate valabil, acte de stare civilă, procură specială autentificată pentru a face dovada mandatului, certificat de moştenitor şi alte documente legale, după caz, precum şi declaraţie pe proprie răspundere că nu au încasat despăgubirea până acum.