Personalul nedidactic din învăţământ va beneficia de salarii mai mari începând cu luna februarie 2017, după ce Guvernul a adoptat, joi, o Ordonanţă de urgenţă în acest sens şi, potrivit noii grile, aceste salarii se vor încadra între 1.450 şi 1.947 de lei, în funcţie de vechimea în muncă. De aceste majorări salariale vor beneficia aproximativ 53.000 de persoane din domeniul educaţie.
Potrivit Executivului, actul normativ va soluţiona o serie de probleme apărute în salarizarea personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar, prin aşezarea pe grilă, în funcţie de vechime, a salariilor acestei categorii de personal.
Astfel, potrivit noii grile de salarizare, drepturile personalului nedidactic din învăţământ se vor încadra între salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, şi 1.947 lei, în funcţie de vechimea în muncă.
”De aceste majorări salariale vor beneficia aproximativ 53.000 de persoane din domeniul educaţiei. Creşterile salariale vor implica un efort financiar de aproximativ 90 milioane lei, sumă asigurată prin bugetul aprobat pentru Ministerul Educaţiei Naţionale”, precizează Guvernul.
Măsura a fost luată de Executiv după consultări avute miercuri de premierul Sorin Grindeanu şi ministrul Educaţiei Naţionale, Pavel Năstase, cu reprezentanţii sindicatelor din educaţie.
Salariile personalului nedidactic din învăţământ, majorate
24 februarie 2017
(309 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Afacerile cu statul ale USR-istului acuzat de trădare! Finanţări anuale pentru unul dintre ‘băieţii deştepţi’ ai Guvernului Cioloş
(21 iunie 2019)
74 vizualizări
Hewlett-Packard va desfiinţa până la 30.000 de locuri de muncă
(17 septembrie 2015)
34 vizualizări
"Deutsche Bank" ar putea vinde acţiuni de 5 miliarde euro
(28 aprilie 2014)
49 vizualizări
Emirates Airline va opera şi în România, anul acesta
(18 iunie 2014)
66 vizualizări
Încă o problemă pentru Ryanair. Piloţii ameninţă cu greva generală în preajma sărbătorilor
(18 decembrie 2017)
118 vizualizări
De la 1 ianuarie s-au ieftinit biletele de tren
(2 ianuarie 2017)
351 vizualizări
Titan The Robot a făcut show în parcarea Ploieşti Shopping City
(1 iunie 2015)
572 vizualizări
TVA de 9% la carne?
(20 noiembrie 2013)
153 vizualizări
O grevă la Air France duce la anularea a 60% din zborurile programate
(14 septembrie 2014)
88 vizualizări
Românii nu mai beau nici bere!
(19 noiembrie 2013)
195 vizualizări
România este pe primul loc în UE în ceea ce priveşte populaţia ocupată în agricultură
(13 noiembrie 2015)
341 vizualizări
România a ieşit din recesiune în trimestrul al treilea, potrivit Comisiei Europene
(5 noiembrie 2014)
34 vizualizări
România, campioană la taxe „multe şi mărunte”
(21 noiembrie 2013)
140 vizualizări
Leul reacţionează la criza din Grecia
(7 iulie 2015)
32 vizualizări
Preţul la energia electrică ar putea scădea cu 3-5% de la 1 ianuarie 2016
(11 noiembrie 2015)
238 vizualizări
ANAF îi bate la uşă!
(18 noiembrie 2013)
245 vizualizări
Sprijin financiar de 955 milioane lei pentru crescătorii de bovine, ovine şi caprine
(5 martie 2015)
206 vizualizări
Experiența de joc în cazinouri Terestre vs. Online - TU pe care o preferi?
Când vine vorba de pasiunea pentru jocurile de noroc, alegerea între cazinourile
Când vine vorba de pasiunea pentru jocurile de noroc, alegerea între cazinourile
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
28 noiembrie 2023
EURO = 4.9725 RON
USD = 4.5419 RON
GBP = 5.7376 RON
Top articole