Băncile câştigă de trei ori mai multe procese pe darea în plată decât clienţii, arată datele instanţelor la mai bine de o lună după ce Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei pe Legea în cauză. Instanţele cer informaţii despre veniturile şi averea clienţilor, pentru a stabili dacă aceştia sunt în situaţia impreviziunii.

De la o procedură simplă – dai casa băncii şi scapi de datorii, cum a numit-o o parte din presă – Legea 77/2016 privind darea în plată a ajuns mult mai complicată şi mai exigentă cu debitorii, după decizia Curţii Constituţionale, care a limitat aplicarea doar la cazurile de impreviziune.

Creditorii - bănci, instituţii financiare nebancare şi recuperatori – au avut câştig de cauză în 32 de dosare din cele peste 800 consultate de Profit.ro care au fost modificate după 14 ianuarie, data la care CCR a publicat motivarea deciziei pe darea în plată şi a explicat, în mare, raţionamentele care au determinat-o să decidă că legea e aplicabilă doar în condiţii de impreviziune. În 31 de dosare deciziile sunt în primă instanţă, la nivelul judecătoriilor, iar într-un caz decizia de admitere a contestaţiei băncii (BCR în acest caz) este definitivă.

În 11 cazuri, clienţii au avut câştig de cauză – în 3 dosare au fost respinse contestaţiile băncilor pe cale de excepţie -, iar două soluţii sunt definitive, după ce instanţele au respins cererile de apel ale BCR şi Bancpost.

Totodată, un dosar a fost trimis spre rejudecare, după ce banca a admis apelul creditorului.