Judecătorii Curţii de Apel Cluj au anulat ordonanţa preşedinţială care prevedea suspendarea serviciului Uber în Cluj-Napoca, după ce o asociaţie locală de taxi a acuzat compania de ride-sharing de concurenţă neloială, decizia instanţei fiind definitivă şi executorie.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de către compania Uber, soluţia Curţii de Apel Cluj, care a fost dată joi, vizează o decizie temporară care interzicea funcţionarea serviciului Uber în Cluj-Napoca.
"Decizia (...) Curţii de Apel din Cluj este una definitivă, după două decizii favorabile dar temporare, şi permite serviciului Uber să funcţioneze fără nicio problemă în Cluj. Odată ce va începe procesul pe fond, vom continua să susţinem argumentele conform cărora Uber, un serviciu încă nedefinit, este benefic atât pentru consumatori, cât şi pentru întreaga industrie", a spus Ioana Hrisafi, Partener Ţucă Zbârcea şi Asociaţii, casa de avocatură care reprezintă Uber în acest caz.
Ordonanţa emisă de către Tribunalul Specializat Cluj, care prevedea interzicerea serviciului Uber cel puţin până la definitivarea procesului pe fond în care o asociaţie locală de taxi acuză compania de ride-sharing de concurenţă neloială, a fost respinsă pe motiv că firma de taximetrie nu are calitate procesuală.
”Respinge cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta Asociatia de Monitorizare Taxi Transilvania ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi pasive, respectiv a interesului. Respinge cererea intimatei de obligare a apelantelor la plata cheltuielilor de judecată. Decizia este definitivă şi executorie”, se arată în decizia Curţii.
Taximetriştii au anunţat prin intermediul unei platforme de socializare că vor recurge la proteste în stradă. Clujul este aldoilea oraş din România, după Bucureşti, în care serviciu Uber ajunge.
În noiembrie 2016, Asociaţia de Monitorizare Taxi Transilvania (AMTT) a dat în judecată Uber, pentru concurenţă neloială, magistraţii Tribunalului Cluj interzicând companiei să mai furnizeze servicii pe raza municipiului Cluj-Napoca, cel puţin până la soluţionarea procesului.
Curtea de Apel Cluj a anulat definitiv ordonanţa prin care a fost suspendat serviciul Uber în Cluj
18 februarie 2017
(556 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Preţurile petrolului se apropie de minimele ultimelor patru luni
(29 iulie 2015)
35 vizualizări
TVA 9% din iunie la alimente, băuturi nealcoolice, animale, păsări vii, seminţe şi plante pentru alimente
(21 mai 2015)
138 vizualizări
Un om de afaceri român a cumpărat o bancă grecească aflată în dificultate
(19 decembrie 2013)
265 vizualizări
Dîncu: Oamenii de afaceri sunt mai degrabă încurcaţi, decât sprijiniţi de stat
(11 noiembrie 2016)
224 vizualizări
România va deschide un nou zăcământ de uraniu
(18 septembrie 2013 - Cristina IANCU)
145 vizualizări
Tichetele de masă se pot da şi pe card
(15 ianuarie 2015)
74 vizualizări
FMI: Grecia nu a rambursat tranşa de 450 de milioane de euro scadentă luni
(14 iulie 2015)
171 vizualizări
Situatie hilară: Rusia a interzis importul de porci din România, dar importurile nu există
(4 august 2017)
520 vizualizări
Arahidele de Dăbuleni, producţie de 3 tone la hectar
(2 noiembrie 2013)
1276 vizualizări
Ford se asociază şi investeşte masiv în Rusia
(28 septembrie 2013)
93 vizualizări
Creditele în franci vor putea fi încheiate în prezenţa unor observatori de la Protecţia Consumatorului
(17 martie 2015)
374 vizualizări
COLECTIV. Ministerul Finanţelor ar putea plăti toate despăgubirile cerute în proces
(12 septembrie 2017)
258 vizualizări
ANAF scoate la vânzare maşini de zeci de mii de euro la preţuri de Logan!
(17 octombrie 2016)
850 vizualizări
CETA va fi aplicat "provizoriu" din 21 septembrie, anunţă UE şi Canada
(9 iulie 2017)
101 vizualizări
Studenţii au călătorit de 11 milioane de lei în primele 20 de zile de la acordarea gratuităţii
(26 februarie 2017)
452 vizualizări
Mai multe posturi radio şi TV, închise de noua lege a insolvenţei
(7 octombrie 2013)
256 vizualizări
Salariul minim din România, printre cele mai mici din UE
(19 ianuarie 2014)
57 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024