În prima zi a anului viitor majoritatea magazinelor, dar şi a centrelor comerciale vor fi închise, excepţie vor face centrele comerciale AFI Cotroceni, Bucureşti Mall şi Plaza România, câteva hipermarketuri, dar şi cinematografele, care vor funcţiona după un program special, potrivit informaţiilor centralizate de News.ro de la retaileri şi de la proprietarii centrelor comerciale din România.

Mall-ul AFI Cotroceni este deschis, ca în fiecare an, pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, inclusiv în 31 decembrie, 1 şi 2 ianuarie, cu un program de funcţionare special. Astfel, în 1 ianuarie, magazinele, restaurantele, cafenele şi zone de distracţie vor fi deschise în cadrul centrului comercial AFI Cotroceni în intervalul 14:00 - 22:00. Totodată, hipermarketul Auchan din Afi Cotroceni va fi deschis în 31 decembrie până la ora 20:00, iar în 1 ianuarie va fi deschis între 16:00 şi 23:30.

În ziua de 31 decembrie, Bucureşti Mall şi Plaza România sunt deschise în intervalul orar 10:00-19:00. Centrele comerciale deţinute de Anchor Grup vor fi deschise şi pe 1 ianuarie între orele 14:00-21:00. Pe 2 ianuarie programul va începe de la ora 10:00 până la ora 22:00, respectiv 23:00 ora de închidere pentru zona de Foodcourt.

În ceea ce priveşte mall-urile deţinute de fondul sud-african de investiţii New Europe Property Investments (NEPI) în România, acestea sunt închise în 1 ianuarie. Astfel, spaţiile comerciale, restaurantele şi hipermarket-urile din cadrul Mega Mall din Bucureşti, Shopping City Piatra- Neamţ, Brăila Mall, Shopping City Târgu Jiu, Severin Shopping Center, Aurora Mall Buzău, Shopping City Sibiu, Ploieşti Shopping City şi City Park Constanţa vor fi închise de Revelion. Totuşi, cinematografele din cadrul tuturor mall-urilor care sunt dotate cu astfel de zone de divertisment vor fi deschise în 1 ianurie începând cu ora 13.00 sau, în unele cazuri, începând cu ora 14.00.

Zona de restaurante, dar şi patinoarul din Promenada Mall din Bucureşti sunt deschise pe data de 1 ianuarie, între orele 14:00-20:00.

În Shopping City Piatra- Neamţ, zona de foodcourt, dar şi cinematograful sunt deschise în 1 ianuarie între orele 14.00-23.00.

În 31 decembrie, clienţii mai pot beneficia de serviciile din spaţiile comerciale, restaurantele şi hipermarket-urile din cadrul acestor mall-uri până la orele 18.00-19.00.

Cele patru centre comerciale Vivo, deţinute de dezvoltatorul imobiliar Immofinanz în Cluj-Napoca, Constanţa, Baia Mare şi Piteşti, vor fi închise în 1 ianuarie, dar în 31 decembrie vor fi deschise până la ora 18.00.

Centrul comercial Sun Plaza va fi închis în 1 ianuarie, în timp ce în 31 decembrie spaţiile comerciale şi hipermarketul Cora vor fi deschise până la ora 19.00.

Totodată, Veranda Mall din zona Obor va fi închis în ziua de 1 ianuarie, iar începând cu 2 ianuarie, centrul comercial va reveni la programul normal, când magazinele vor fi deschise în intervalul 10:00 – 22:00, iar hipermarketul Carrefour îşi va începe activitatea înca de la ora 08:00.

Pe data de 31 decembrie în Băneasa Shopping City magazinele vor fi deschise între orele 10:00-18:00.

Pe data de 1 ianuarie, magazinele din centrul comercial din Băneasa vor fi închise,însă cinematograful va fi deschis între orele 15:30-23:45.

În ceea ce priveşte programul reţelei Metro în perioada sărbătorilor de iarnă, în 31 decembrie programul se încheie la ora 16:00, iar pe 1 ianuarie toate magazinele Metro vor fi închise. În 2 ianuarie, magazinele vor avea un program scurt, între 8:00 şi 16:00. 

În 1 ianuarie toate cele 500 de magazine din reţeua Profi vor fi închise, iar în 31 decembrie vor fi deschise până la orele 18.00 şi, în unele cazuri, până la 19.00, în timp ce în 2 ianuarie magazinele Profi vor fi deschise în intervalul 10.00-18.00. 

În cazul reţelei Cora, toate magazinele vor fi închise în 1 ianuarie, excepţie făcând magazinul din Ploieşti, care va fi deschis în intervalul orar 14:00-22.00. În 31 decembrie, cele mai multe magazine din reţeaua Cora vor fi deschise în intervalul 7.00-18.00, cu excepţia magazinului din mall-ul City Park din Constanţa şi a magazinului din Ploieşti, care vor fi deschise în intervalul orar 8:00-20:00. În zilele de 2 ianuarie, magazinele Cora vor fi deschise începând cu ora 10:00 şi vor avea program până la orele 18:00 sau 22:00, în cazul câtorva magazine.

Reţeaua Carrefour a ales să închidă toate magazinele în 1 ianuarie. Retailerul francez va avea un program special înainte de Revelion, astfel încât clienţii îşi vor putea face ultimele cumpărături până la ora 18:00 în 31 decembrie. Pe 2 ianuarie, cele mai multe magazine Carrefour vor fi deschise începând cu ora 7:00 şi se vor închide la ora 22:00, însă unele magazine au program până la ora 23:00. 

Şi magazinele Kaufland vor avea un program de funcţionare special. Astfel, în 31 decembrie, ora deschiderii va varia în funcţie de magazin în intervalul orar 7:00-7:30, iar ora închiderii va fi între 16:00 şi 18:00. În zilele 31 decembrie, magazinele Kaufland vor fi închise, iar în 2 ianuarie vor avea program scurt, de la 9:00-9:30 la14:00-15:00.

Magazinele Lidl vor fi închise în 1 ianuarie, acestea începându-şi programul cu ziua de 2 ianuarie.