Rubla s-a depreciat miercuri în urma victoriei republicanului Donald Trump la preşedinţia Statelor Unite, care a provocat declinul cotaţiilor petrolului de teamă că politicile protecţioniste vor frâna economia mondială, dar yuanul chinezesc s-a apreciat faţă de dolar, relatează Bloomberg şi Reuters.

Moneda rusească este în declin cu 0,3%, la 63,95 unităţi pentru un dolar, la bursa din Moscova, după ce în timpul tranzacţiilor a coborât cu până la 0,6%.

Cotaţia petrolului Bent, de referinţă la Londra, este în coborâre cu 1,3%, la 45,44 dolari pe baril.

În timp ce Trump a semnalat dorinţa de a îmbunătăţi relaiile cu Rusia, poziţia sa restrictivă faţă de comerţ determină investitorii să reanalizeze riscurile la adresa perspectivelor de creştere.

Rusia, cel mai mare exportator de energie, încearcă să iasă din cea mai gravă recesiune din ultimele două decenii, după declinul preţurilor petrolului şi sancţiunile internaţionale impuse dipă ce a anexat crimeea în 2014.

”Victoria lui Trump aduce prea multe incertitudini şi am putea avea o corecţie majoră pe pieţele mondiale. Nu putem şti cum se va împăca Trump cu Rusia pe termen scurt, beneficiile ar trebui să fie limitate”, a arătat Ogeday Topcular, manager partener la firma RAM Capital în Geneva.

Obligaţiunile denominate în ruble, cu scadenţa în februarie 2027, au scăzut, urcând randamentul cu 0,07 puncte procentuale, la 8,53%.

În China, yuanul s-a apreciat faţă de dolar, pe fondul declinului indicelui dolarului, care măsoară evoluţia monedei americane faţă de un coş de valute.

Traderii spun că piaţa yuanului urmează îndeaproape evoluţia dolarului şi vor să ţină sub control riscurile.

Banca Chinei a stabilit un curs de 6,7832 unităţi pentru un dolar, înainte de deschiderea pieţei, sub cursul precedent, de 6,7817 unităţi pentru un dolar.

Pe piaţa spot, tranzacţiile s-au deschis la 6,7846 yuani pentru un dolar. Banca Chinei permite o fluctuaţie a cotaţiei spot de +/-2% faţă de cursul oficial.

viewscnt