Marea Britanie a fost a cincea destinaţie de export pentru România, în primul trimestru din acest an, volumul total fiind de 649,9 milioane de euro, în creştere cu 15,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, reiese din datele Ministerului Economiei.

În ceea ce priveşte importul, acesta s-a cifrat la 386,1 milioane euro, în creştere cu 5,72%. Astfel, România are un deficit comercial în raport cu Marea Britanie de peste 263 milioane de euro, în creştere cu 18,5% comparativ cu primul trimestru din 2015.

‘În primele trei luni ale anului 2016, primele 10 ţări de destinaţie pentru exporturile româneşti au fost: Germania (cu o pondere în totalul exportului României de 21,3%), Italia (12,4%), Franţa (7,4%), Ungaria (5,1%), Marea Britanie (4,7%), Turcia (3,4%), Bulgaria (3,1%), Spania (3,0%), Polonia (2,9%) şi Cehia (2,7%), ponderea cumulată a acestor ţări fiind de 66% în total export’, informează Ministerul Economiei.

La data de 30 aprilie, în România activau 5.251 de firme cu capital britanic, valoarea totală a capitalului social subscris fiind de peste 1,01 miliarde de euro, Marea Britanie situându-se pe locul 10 la acest capitol, conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).