Duminică 20 martie 2016, a avut loc o nou extragere la Loteria bonurilor fiscale. Premiul minim garantat este de 10.000 lei, anunţă Ministerul Finanţelor Publice. 

Bonurile câştigătoare sunt cele de 293 de lei din 7 februarie.

"Selecţia câştigătorilor se face în două etape. Duminică, 20 martie a.c., va fi organizată prima etapă de selecţie care va consta în extragerea din urne a bilelor care vor desemna ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare. După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare", anunţă Ministerul Finanţelor Publice.

Câştigătorii finali pot revendica premiul în cel mult 30 de zile, la sediul ANAF din oraşul de domiciliu, cu bonul fiscal în original (cu toate elementele lizibile), o copie a actului de identitate şi o cerere.

Rezultate vor fi publicate, timp de 30 de zile, pe paginile de internet ale Ministerului Finanţelor, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Loteriei Române.

La extragerea precedentă, bonul câştigător a avut o valoare de 312 de lei.

Anul trecut, valoarea totală a premiilor acordate a fost de aproape 5 milioane de lei, sumă care s-a împărţit între 17.985 de câştigători, potrivit datelor MFP. În total, au fost organizate nouă extrageri în cadrul Loteriei, iar cel mai mare premiu a fost în valoare de 250.000 de lei.