România analizează posibilitatea lansării unei emisiuni de eurobonduri în perioada imediat următoare iar autorităţile iau în considerare maturităţi pe termen scurt şi ‘pe termen foarte lung’, potrivit ministrului Finanţelor, Anca Dragu, citată de Reuters.

România beneficiază de rating ‘Baa3′ din partea Moody’s şi ‘BBB minus’ din partea Standard & Poor’s şi Fitch.

Săptămâna trecută, Polonia a devenit prima ţară emergentă care a accesat pieţele de eurobonduri în acest an, strângând 1,75 miliarde de euro de pe urma vânzării unor obligaţiuni cu maturitatea la 10 şi 20 de ani.

Potrivit lui Juraj Kotian, analist la Erste Group, emisiunea de eurobonduri demarată de Polonia deschide calea pentru alţi emitenţi din regiunea Europei Centrale şi de Est. ‘A fost o decizie bună să intre pe piaţă la începutul anului. Urmează Ungaria, care va reveni pe pieţele internaţionale după doi ani de absenţă, şi România’ a spus Kotian.

România vrea să vândă obligaţiuni de circa 50 miliarde de lei în 2016 şi să atragă 3 miliarde de euro de pe pieţele internaţionale.

Anul trecut, suma totală contractată de România de pe pieţele externe s-a ridicat la două miliarde de euro, prin două emisiuni de obligaţiuni, una de 1,25 miliarde de euro pe 10 ani, iar cealaltă de 750 de milioane de euro pe 20 ani.