Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) solicită potenţialilor creditori de asigurări ai companiei Astra Asigurări să transmită către Fond cereri de plată pentru a putea beneficia de despăgubirile cuvenite, completând Anexa 6 de pe pagina de internet a Fondului, potrivit unui comunicat remis luni.

Până la data de 31 decembrie 2015, potenţialii creditori ai Astra Asigurări au transmis un număr de doar 11.200 cereri de plată cu o valoare estimată de 92 milioane lei, dintr-un total de 57.210 dosare de daună preluate de la Astra.

‘Pentru a evita supraaglomerarea şi apariţia stării de nemulţumire în rândul potenţialilor creditori de asigurări ai Astra Asigurări, FGA recomandă întreprinderea demersurilor de depunere a cererilor de plată din timp pentru a beneficia de o plată cât mai rapidă a despăgubirilor’, se menţionează în comunicat.

Potrivit legii, Fondul de garantare este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări doar după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, doar către păgubiţii care au depus cereri de plată şi care au dosarele complete. Plata despăgubirilor se va face în limita a 450.000 lei pentru fiecare creditor.

Cererea pentru despăgubire o face creditorul de asigurare — păgubitul, dar el poate menţiona ca beneficiarul sumelor de plată să fie service-ul care a reparat maşina. Conform Normei 16/2015, service-urile auto nu sunt creditori de asigurare.

După rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, de la data la care dosarul este complet şi aprobat la plată de către Comisia Specială şi până la data plăţii efective nu vor fi mai mult de 5-7 zile lucrătoare.

Potrivit reprezentanţilor FGA, conducerea instituţiei ‘urmăreşte în permanenţă ajustarea numărului de personal necesar pentru procesarea corespunzătoare a cererilor de despăgubire, dar şi a cererilor de deschidere a unor dosare noi de daună’.

La data de 1 octombrie 2015, FGA a preluat 57.210 de dosare de daună, inclusiv dosare de răscumpărare, precum şi 2.046.604 de contracte de asigurare în vigoare de la Astra Asigurări. FGA a preluat 1.826.483 de poliţe şi 51.566 dosare de daună, din România, 191.241 de poliţe şi 4.809 dosare de daună aferente activităţii Astra în Ungaria, 22.752 de contracte în vigoare şi 642 dosare de daună aferente activităţii Astra în Slovacia, precum şi 6.128 de contracte în vigoare şi 193 de dosare de daună aferente activităţii Astra în Germania.

Până la data de 31 decembrie 2015, FGA a deschis 5.000 de dosare noi de daună.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor s-a constituit ca persoană juridică de drept public conform Legii 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Fondul este o schemă de garantare în domeniul asigurărilor şi are drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător.