Într-o postare pe contul său de Facebook, Gabriela Szabo, fosta titulară a postului de ministru al Tineretului şi Sportului, subliniază faptul că, o dată cu intrarea în vigoare, la 1 ianuarie, a noului Cod Fiscal, sportul beneficiază de importante facilităţi de natură fiscală pentru cluburi, printre care mărirea plafonului pentru sponsorizări la 0,5%, de la 0,3%, scutirea de plata impozitelor pentru primele acordate la performanţele internaţionale, precum şi scăderea TVA la biletele de intrare la manifestările sportive de la 24% la doar 5%.

„Încă o reuşită din timpul mandatului meu de ministru: modificările din noul Cod fiscal. Un succes în procesul de reformare fiscală a sportului”, scrie Gabriela Szabo, care mulţumeşte echipei de la firma care a ajutat-o să ducă la bun sfârşit aceste modificări.

Între schimbările de abordare a fiscalităţii sportului, a fotbalului în special, o noutate este scutirea de impozite a Federaţiei Române de Fotbal, dar şi o micşorare a sarcinilor fiscale pentru cluburi, care vor putea ţine mai uşor pasul cu cheltuielile, prin micşorarea unei părţi din impozite şi o mai importantă cointeresare a firmelor de a sponsoriza echipele.

Totodată, primele pentru performanţe internaţionale nu vor fi impozitate, inclusiv la fotbal, creând o emulaţie pentru cluburi în perspectiva calificării la competiţiile continentale, pentru care pot plăti prime neimpozabile, atât pentru accederea în asemenea competiţii, cât şi pentru participarea cu succes la acestea.

În fine, imobilele deţinute de federaţiile sportive, inclusiv cele ale FRF, se află prin noul Cod fiscal, pe lista celor neimpozabile, organismele sportive putând direcţiona sumele astfel economisite pentru dezvoltare.