Preţul mediu de retail al unui kilogram de zahăr în magazinele din România este de 1,6 dolari, de peste 4 de ori mai mare decât cel la care este tranzacţionat pe bursă, respectiv de 35,9 cenţi pe kilogram, potrivit calculelor analiştilor de la casa de brokeraj XTB România.

Scumpirea zahărului este o tendinţă anuală, amplificată în România de neaplicarea unui TVA diferenţiat la produsele alimentare de bază.

Preţului de retail al zahărului a crescut în continuu începând cu anul 2006, deşi, la marile burse de mărfuri, cotaţiile zahărului au scăzut constant în ultimii doi ani.

Zahărul se tranzacţiona pe bursă la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, de 28,6 cenţi pe kilogram, la începutul lunii iunie a acestui an, cu aproximativ 40% inferior celui din 2011.

În toată această perioadă, contrar evoluţiei de pe piaţa bursieră, preţul de retail a crescut cu aproximativ 25%, potrivit unui raport al sucursalei din România a casei de brokeraj X-Trade Brokers Dom Maklerski (XTB).

Tendinţa de creştere a preţurilor de retail poate fi observată şi în alte state europene, „dar nu de aceeaşi amplitudine ca în România" şi adeseori zahărul se vinde mai ieftin decât în România.

Astfel, în Polonia preţul mediu de retail al unui kilogram de zahăr este de 1,2 dolari, în Cehia este de 0,9 dolari, iar în Bulgaria de 1,4 dolari.

Alimentele în general s-au scumpit în ultimii ani, tendinţă amplificată şi de folosirea culturilor agricole  pentru produse energetice verzi (cazul trestiei de zahăr).

Pe de altă parte, „preţul din magazine al zahărului este ridicat în România şi din cauza nivelului TVA, practicat nediferenţiat la produsele de bază, acestea fiind taxate similar celorlalte bunuri, cu 24%", observă analiştii de la XTB.

Chiar şi excluzând contribuţia TVA-ului, însă, „preţul în România rămâne cel mai ridicat din regiune (1,3 dolari în România, comparativ cu 1,1 în Polonia, 0,8 în Cehia, 1,2 în Bulgaria). Şi în Ungaria, singura ţară europeană care practică un nivel al TVA-ului mai ridicat decât în România, aplicabil inclusiv în cazul alimentelor de bază, zahărul se vinde mai ieftin, respectiv cu 1,4 dolari pe kilogram".

Un alt factor care contribuie la creşterea preţului pe care îl plăteşte consumatorul final „este reprezentat de costurile administrative şi de producţie. Totuşi, practica arată că această componentă nu depăşeşte de regulă 20% din preţul final.

De asemenea, în România productivitatea este relativ scăzută faţă de ţările vestice - producţia locală medie este de 40 de tone la hectar, în timp ce ţările vestice obţin producţii spre 60 de tone pe un hectar".

Piaţa zahărului rămâne dezechilibrată, conform perspectivelor pe termen mediu la nivel global, apreciază analiştii de la XTB.

La scară mondială, zahărul s-ar putea ieftini, dar fenomenul ar putea fi oprit la graniţele României de scumpirea energiei.

Compania poloneză X-Trade Brokers Dom Maklerski are peste 20 de sucursale în Europa, Asia şi America de Sud.  Sucursala Bucureşti (XTB România) este activă pe piaţă din 2009, oferind acces la pieţele valutare (forex), de mărfuri şi de capital (acţiuni şi indici bursieri în pieţele majore şi cele emergente). Compania este implicată în programe de educare pe teme de analiză tehnică şi fundamentală, psihologia investitorului şi managementul riscului.