România a încasat, în acest an, peste 460 milioane euro de la Comisia Europeană, rata absorbţiei fondurilor europene depăşind 52% la finalul lunii februarie 2015, se arată într-un comunicat al Ministerului Fondurilor Europene (MFE)

"România a încasat în acest an peste 460 milioane de euro de la Comisia Europeană. În data de 27 februarie a.c., ţării noastre i-a fost rambursată suma de aproximativ 303 milioane de euro, în cadrul Programului Operaţional Sectorial Transport şi în cadrul Programului Operaţional Regional", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Acesta a precizat că România va ajunge la o rată de absorbţie de aproximativ 80% la sfârşitul acestui an.

"Vom ajunge la o rată de absorbţie de aproximativ 80% la sfârşitul acestui an, un an crucial deoarece este ultimul în care mai putem atrage fondurile alocate pentru perioada de programare 2007 — 2013. Avem deja un plan de acţiune, bazat pe continuarea măsurilor de simplificare şi eficientizare pe care le-am aplicat încă de la începutul anului 2013, plan prin care răspundem iniţiativei Task Force a comisarului Corina Creţu (comisarul european pentru Politici Regionale n.r.)", a adăugat Teodorovici.

Datele MFE arată că sumele rambursate României în acest an din fondurile structurale şi de coeziune sunt de 223 de milioane de euro pe Programul Operaţional Sectorial Transport, de 158 de milioane de euro pe Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi de 80 de milioane de euro pe Programul Operaţional Regional.

Potrivit datelor publicate pe site-ul instituţiei, la finalul lunii ianuarie rata de absorbţie se ridica la 51,87%, valoarea declaraţiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană fiind de 9,966 miliarde euro.