Prăpastia dintre bogaţi şi restul lumii de adânceşte vertiginos. În 2016, cei mai bogaţi dintre bogaţi reprezentând 1 la sută din populaţia globului vor deţine avere cât au toţi ceilalţi 99 la sută împreună. Desigur, nimeni nu se gândeşte că cealaltă jumătate este echilibrată.

Partea din avuţia mondială care revine celor mai bogaţi 1% a crescut până la 48% în 2014, de la 44% în 2009, şi este posibil să treacă pragul de 50% în 2016, scrie Agerpres. Din restul de 52% din avuţia mondială, aproape 46% este deţinut de restul celor 20% dintre bogaţii mai puţin avuţi decât cei 1 la sută. Aşadar, 80% din populaţia mondială nu îşi împarte decât 5,5% din patrimoniul mondial.

"În 2014, membrii elitei internaţionale deţineau, în medie, o avuţie de 2,7 milioane de dolari fiecare, în timp ce 80% din populaţia mondială deţine în medie 4.166 de dolari fiecare", se arată într-un raport Oxfam.

"Amploarea inegalităţilor la nivel mondial este pur şi simplu vertiginoasă şi prăpastia dintre bogaţi şi restul populaţiei se adânceşte rapid", a declarat directorul Oxfam, Winnie Byanyima. Pentru a combate această inegalitate extremă, Oxfam cere statelor să rezolve problema evaziunii fiscale, să taxeze mai mult capitalul decât munca, să introducă salariul minim şi să îmbunătăţească serviciile publice.

Digi24