Un număr de 680 de angajaţi ai uzinei Ford din Craiova vor fi disponibilizaţi.
Ford România a anunţat că din cauza scăderii cererii pe piaţa auto din Europa, implementează un program de încetare voluntară a contractului individual de muncă.
Salariaţii se pot înscrie în acest program până la 18 decembrie, iar în cazul în care, prin înscrierile voluntare a angajaţilor, nu va fi atinsă ţinta de reducere de personal, se va trece la un program de concedieri pe motive economice.
Liderul sindicatului Ford, Ovidiu Cioroianu, a declarat că desfiinţarea a 680 de locuri de muncă la fabrica Ford din Craiova este cea mai mare reducere de personal din istoria fabricii.
Ford România menţionează că prin această măsură se urmăreşte folosirea optimă a forţei de muncă rămase la Craiova şi îndeplinirea condiţiilor actuale de producţie, în timp ce conducerea societăţii continuă să caute oportunităţi pentru a produce la Craiova al doilea tip de autovehicul, după modelul care se produce în acest moment, B-Max.
"În timp ce B-Max continuă să fie unul dintre cele mai bine vândute modele ale segmentului B-MAV, piaţa auto din Europa rămâne la un nivel scăzut. Drept urmare, uzina de la Craiova a fost nevoită anul acesta să-şi întrerupă producţia pentru un număr semnificativ de zile, atât la secţia de asamblare vehicule, cât şi la cea de producţie motoare. Pentru a asigura competitivitatea uzinei din Craiova şi pentru a avea control asupra costurilor operaţionale, este necesară luarea de măsuri suplimentare pentru a ajusta volumele de producţie la cererea actuală a pieţei. Acest lucru necesită şi o reducere a forţei de muncă", precizează reprezentanţii Ford România, prin intermediul unui comunicat de presă.
Disponibilizări la Ford România. Aproape 700 de angajaţi, daţi afară
20 noiembrie 2014
(677 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
ANAF publică lista datornicilor
(28 martie 2016)
448 vizualizări
S-au scumpit carburanţii!
(1 ianuarie 2021)
375 vizualizări
Bugetarii cu salarii mici ar putea beneficia de o creştere salarială de până la 20%
(7 aprilie 2016)
48 vizualizări
ANAF rambursează TVA în valoare de 1,55 miliarde de lei
(13 august 2015)
477 vizualizări
Preţurile apartamentelor au crescut
(5 octombrie 2015)
46 vizualizări
Oraşul din România în care se înregistrează cel mai mare nivel al chiriilor
(8 august 2015)
83 vizualizări
Fondul Proprietatea vrea să vândă aproape 5% din acţiunile Romgaz
(17 iunie 2014)
125 vizualizări
O nouă schemă de minimis pentru a ajuta angajarea tinerilor absolvenţi
(19 aprilie 2014)
262 vizualizări
ANRE a aprobat creşterea preţului gazelor naturale de la 1 august
(20 iulie 2018)
900 vizualizări
Preţul la energia electrică ar putea scădea cu 3-5% de la 1 ianuarie 2016
(11 noiembrie 2015)
238 vizualizări
O companie din Constanţa angajează personal cu salarii de peste 2.000 de euro
(23 septembrie 2014)
1393 vizualizări
Din septembrie, pâine românească pentru bulgari
(27 august 2013)
105 vizualizări
CFR are o ofertă specială de Dragobete
(22 februarie 2015)
114 vizualizări
ANRE: Gazele se scumpesc cu 2% în medie pentru populaţie, de la 1 aprilie
(31 martie 2017)
263 vizualizări
Consumul de gaze, la cel mai mare nivel din ultimii doi ani
(1 februarie 2014)
63 vizualizări
România doreşte conectarea la conducta de gaze Trans Adriatic Pipeline
(28 iulie 2014)
114 vizualizări
Eurostat: România, ţara cu cea mai mare scădere în materie de angajări
(13 septembrie 2014)
259 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024