Republica Moldova şi-a prelungit marţi contractul de aprovizionare cu gaze naturale importate din Rusia, şi chiar a beneficiat de o scădere a preţului, în condiţiile unei stări politice tensionate în zonă, potrivit Mediafax. Chişinăul şi Moscova, care întreţin relaţii tot mai tensionate, întârziau să se pună de acord asupra unui contract. Contractul actual, care datează din 2006, a expirat în 2011, iar de atunci este prelungit anual in extremis.

Acest contract, la fel ca al altor ţări europene, este indexat la preţul petrolului. Astfel, preţul stabilit pentru primul trimestru din 2015 a scăzut la 332 de dolari pentru mia de metri cubi, de la 378 de dolari cât era anul trecut.

Prin comparaţie, Ucraina vecină s-a confruntat, după venirea la putere a proeuropenilor, cu o creştere a preţului gazelor naturale ruseşti de la puţin peste 300 de dolari la aproape 500 de dolari. După luni de conflict, Kievul şi grupul rusesc Gazprom tocmai au semnat un acord la un preţ de 378 de dolari pe mia de metri cubi până la sfârşitul lui martie.

„Am reuşit să garantăm stabilitatea livrărilor de resurse energetice şi securitatea energetică a ţării, ceea ce este deosebit de important în contextul regional actual“, şi-a exprimat satisfacţia ministrul moldovean al Economiei Andrian Candu.

Numărul doi din ierarhia Gazprom Aleksandr Medvedev a subliniat, la rândul său, că acordul semnat marţi corespunde „condiţiilor de piaţă“, fiind în favoarea consumatorilor moldoveni, dar şi ai celor din ţărilor baltice, a căror aprovizionare tranzitează în parte teritoriul moldovean.

Republica Moldova tocmai a semnat un acord de asociere cu Uniunea Europeană (UE) care prevede o zonă de liber-schimb. Ea consumă aproximativ 1,2 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, pe care le importă din Rusia. Regiunea separatistă moldoveană Transnistria, pe teritoriul căreia se concentrează esenţialul industriei moldovene, consumă aproape două miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an.