Persoanele fizice vor putea plăti cu cadrul toate taxele şi impozitele administrate de Fisc, primării şi alte instituţii publice. Comisioanele tranzacţiilor vor fi suportate de bugetul de stat, fără ca acestea să depăşească 0,3% din valoarea tranzacţiei, relatează Mediafax.
"Trezoreria Statului va fi autorizată ca acceptator de plată cu cardul bancar şi va presta acest serviciu pentru toate instituţiile publice, astfel încât toţi contribuabilii persoane fizice care deţin carduri aparţinând unui sistem de plată ce va accepta autorizarea (Mastercard, VISA sau altele), să-şi poată achita printr-un punct unic toate impozitele şi taxele administrate de către ANAF, primării şi alte instituţii", potrivit unei propuneri incluse într-un proiect de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
Trezoreria va accepta conectarea la un sistem de plată numai în anumite condiţii, printre care se stabileşte limitarea comisionului perceput fiecărei tranzacţii la 0,3% din valoarea acesteia, nefiind acceptate comisioane fixe sau alte costuri suplimentare pentru Trezorerie şi instituţii publice.
"Acest comision este corelat cu proiectul de regulament privind comisioanele interbancare pentru operaţiunile de plată utilizând cardul care prevede plafonarea comisioanelor interbancare pentru tranzacţii la 0,2% din valoarea tranzacţiei pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit", se arată într-un comunicat al MFP.
Comisioanele interbancare reprezentând plăţile realizate între băncile acceptante şi băncile emitente pentru tranzacţiile care presupun utilizarea cardurilor de plată sunt în prezent de aproximativ 0,5% + 2,50 lei (0,58 euro) pentru tranzacţiile la bancomate, în care comisionul este plătit de banca emitentă băncii acceptante (proprietara ATM-ului), şi 1% (standard), 1,5% (e-commerce) şi 0,7% (petrol) pentru tranzacţiile la terminalele de plată (POS), în care comisionul este plătit de banca acceptantă băncii emitente. Aceste comisioane, în cazul sumelor achitate către comercianţi, sunt recuperate de către băncile acceptante de la beneficiarii sumelor.
Bugetul de stat sau, după caz, cel al Trezoreriei, suportă cheltuielile cu implementarea, dezvoltarea şi mentenanţa aplicaţiilor pentru serviciile de acceptare de plăţi electronice, precum şi cele pentru prestarea serviciilor de procesare, decontare, comunicaţii şi alte servicii sau resurse necesare activităţii de acceptare de plăţi electronice cu carduri.
Diferenţele de curs nefavorabile aferente tranzacţiilor cu cardul, în valută, se suportă din bugetul de stat, iar cele favorabile vor reprezenta venit la bugetul statului.
Guvernul estimează costuri la bugetul de stat, în urma aplicării proiectului, de 700.000 de lei pentru anul viitor şi 1,2 milioane lei pentru 2016, iar la bugetul local de 2 milioane lei în 2015 şi 2,3 milioane lei în 2016.
Serviciile ar putea fi extinse şi pentru firme, prin ordin emis de Ministerul Finanţelor Publice, care va stabili tipurile de plăţi care pot fi achitate prin acest sistem, nivelul comisioanelor şi entitatea care suportă comisionul.
În prezent, contribuabilii îşi pot achita taxele şi impozitele în numerar la casierii, prin virament bancar sau mandat poştal.
Românii vor putea plăti impozitele şi taxele cu ajutorul cardului
26 septembrie 2014
(45 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ţările din Europa de Est, inclusiv România, se confruntă cu o penurie a forţei de muncă
(20 martie 2017)
503 vizualizări
Visuri economice: România va marşa pe zece sectoare până în 2020
(6 septembrie 2014)
287 vizualizări
Franţa va vinde armament în valoare de cel puţin 15 miliarde de euro
(26 octombrie 2015)
46 vizualizări
Magazinul Brunello Cucinelli din Bucuresti face un milion de euro pe an
(11 martie 2014)
1393 vizualizări
Mai multe loturi ale producătorului de îngheţată Mars retrase de pe piaţa din România!
(17 iulie 2021)
212 vizualizări
Atenţie! Şoferii primesc GRATIS 150 litri de benzină, lunar
(26 decembrie 2016)
500 vizualizări
Lohn-ul în confecţii migrează spre Albania şi fosta Iugoslavie. Care este cauza?
(10 ianuarie 2017)
422 vizualizări
Lucraţi în Norvegia? Cum să vă recuperaţi taxele
(20 septembrie 2017)
879 vizualizări
Numărul de PFA-uri a scăzut drastic
(9 mai 2016)
413 vizualizări
Havrileţ (ANRE): Gazele pentru populaţie s-ar putea scumpi cu 4-5% de la 1 aprilie
(16 februarie 2017)
597 vizualizări
Ce bonuri sunt câştigătoare la noua Loterie a bonurilor fiscale
(20 iulie 2015)
209 vizualizări
Consumul naţional de energie electrică a atins cote record de peste 9.400 de MW, din cauza gerului
(22 ianuarie 2016)
104 vizualizări
Fabrica din România care le dă angajaţilor bonusuri de 600 de euro din profit
(26 martie 2016)
629 vizualizări
Care este prima ţară europeană care renunţă la programul de lucru de 8 ore pe zi
(2 ianuarie 2016)
232 vizualizări
Românii cheltuie 3,6 miliarde de euro pe haine şi încălţăminte
(25 martie 2016)
310 vizualizări
Asociaţia Română a Băncilor critică reducerea comisioanelor pentru carduri
(26 martie 2014)
62 vizualizări
LOTERIA BONURILOR FISCALE: Peste 500 de oameni au revendicat premiile pentru extragerea din iunie
(5 august 2015)
108 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024