TITLURILE ZILEI:
• Uber a depus un amendament pentru a fi exceptată de la aplicarea prevederilor legii taximetriei    • Braşov, Oradea şi Sfântu Gheorghe sunt considerate cele mai curate oraşe din România, iar cele mai murdare sunt Reşiţa, Călăraşi şi Brăila    • Când se va putea circula pe pasajul Mărăşeşti!    • Protest al angajaţilor din administraţie în Bucureşti şi în ţară, nemulţumiţi de legea salarizării    • Campioana Petrolul 52, deplasare pe terenul uneia dintre echipele care i-au smuls o remiză în tur    • Legea graţierii, adoptată tacit de Senat    • 40% din tichetele Rabla s-au epuizat/ Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului: Fondurile ar putea fi suplimentate    • CEDO condamnă România la plata a 9.600 de euro într-o cauză privind violenţa în familie    • Preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care se majorează cu 30% indemnizaţiile aleşilor locali    • Care sunt metodele prin care poţi fi înşelat chiar în restaurantele mari    • România va avea în doi-trei ani o hartă a radiaţiilor cu radon în încăperile locuite    • Maxima zilei - 24 mai 2017    • Bancul zilei din data de 24 mai 2017    • Uber a depus un amendament pentru a fi exceptată de la aplicarea prevederilor legii taximetriei    • Braşov, Oradea şi Sfântu Gheorghe sunt considerate cele mai curate oraşe din România, iar cele mai murdare sunt Reşiţa, Călăraşi şi Brăila    • Când se va putea circula pe pasajul Mărăşeşti!    • Protest al angajaţilor din administraţie în Bucureşti şi în ţară, nemulţumiţi de legea salarizării    • Campioana Petrolul 52, deplasare pe terenul uneia dintre echipele care i-au smuls o remiză în tur    • Legea graţierii, adoptată tacit de Senat    • 40% din tichetele Rabla s-au epuizat/ Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului: Fondurile ar putea fi suplimentate    • CEDO condamnă România la plata a 9.600 de euro într-o cauză privind violenţa în familie    • Preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care se majorează cu 30% indemnizaţiile aleşilor locali    • Care sunt metodele prin care poţi fi înşelat chiar în restaurantele mari    • România va avea în doi-trei ani o hartă a radiaţiilor cu radon în încăperile locuite    • Maxima zilei - 24 mai 2017    • Bancul zilei din data de 24 mai 2017    
Jurnalul Prahovean foloseşte cookies-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Aflaţi mai multe.
Miercuri - 24 mai 2017 4:47:31

Jurnalul Prahovean
ISSN 2344 – 1488; ISSN–L 2344 – 1488


UE : Statele europene ar trebui să facă împrumuturi comune pentru investiţii în infrastructură


7 iulie 2014

citeşte totul despre:
ue,
infrastructura,
autostrazi,
comisarul,
deficitului,
economice,
finanta,
imprumuturile,
interna,
necesare,
orientate,
propunerea,
statele,
trebui,
impune,
finanteaza,
estimat



rating     (33 vizualizări)

Statele UE ar trebui să recurgă la împrumuturi prin obligaţiuni comune pentru a obţine resursele necesare investiţiilor de 1000 de miliarde de euro în infrastructură necesare până în 2020 şi pentru a stimula creşterea, a declarat comisarul pentru piaţa internă, Michel Barnier, potrivit Mediafax.

„Provocarea este acum să trecem de la stabilizarea fiscală la un proiect de creştere“, a declarat Barnier la un forum pe teme economice desfăşurat la Aix-en-Provence, în sud-estul Franţei.

Comisarul a oferit exemplul investiţiilor comune derulate deja în infrastructură.

„Comisia a estimat un necesar de investiţii de 1.000 de miliarde de euro în infrastructură până în 2020. Cred că este posibil să atingem acest obiectiv cu un proiect europen de «obligaţiuni de proiect», în alte cuvinte împrumuturi comune, dar orientate către investiţii“, a spus el.

Împrumuturile comune ale statelor europene ar aduce un nou avantaj în această perioadă, în care guvernele se finanţează deja la dobânzi foarte mici, a afirmat comisarul.

În perioada de vârf a crizei financiare, ţările din sudul Europei au cerut fără succes înfiinţarea de obligaţiuni comune la nivelul zonei euro, din cauza dobânzilor mari pe care erau nevoite să le plătească la împrumuturile de pe piaţa financiară.

Propunerea lui Barnier este diferită, întrucât ar finanţa proiecte de infrastructură şi nu datoria statelor membre.

Comisarul a subliniat, totodată, necesitatea ca ţările europene să respecte Pactul de Stabilitate pentru a depăşi criza. Pactul de Stabilitate impune limite atât înprivinţa deficitului bugetar, cât şi a îndatorării faţă de PIB.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:

Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Din aceeaşi categorie:



















Grupul de firme Baupartner propune metode constructive inovatoare, pentru a răspunde în mod unic şi specific nevoilor fiecărui beneficiar în parte





















bancul_zilei

Doua animale se intalnesc in padure si merg o bucata de drum impreuna.
Intreaba un animal pe celalat:
– Tu ce fel de animal esti de fapt?
– Eu sunt caine lup!
– Cum asa?
– Pai tata a fost lup si mama catea! Simplu, nu?
– Si tu, intreaba cainele lup, tu ce esti?
– Eu sunt urs furnicar!
– Hai du-te de-aici ca nu te cred !!!
















„Lucrurile mărunte afectează minţile mărunte.” — Benjamin Disraeli

Curs valutar
24 mai 2017


EUR
EURO = 4.5512 RON

Moneda euro a scăzut


USD
USD = 4.0714 RON

Dolarul american a crescut



GBP
GBP = 5.2875 RON

Lira sterlina a crescut


Top articole

JurnalulPH Advertising va ofera servicii de publicitate si reclama online