Mergea un braconier pe malul lacului, târând pe umeri două ştiuci imense.
Când acolo, în faţa sa apar inspectorii de la garda de mediu?
– Ahaaa… te-am prins la locul faptei, braconier nenorocit – spune un inspector
– Oameni buni n-o să mă credeţi, eu ştiu aceşti peşti încă din copilărie.
– ?!?
– Demult, în urma unei inundaţii, am găsit doi peştişori, care abia se mai zbăteau.
Mi s-a făcut milă, i-am luat acasă, i-am pus într-un borcan şi îi hrăneam în fiecare zi, apoi au mai crescut şi nu mai încăpeau în borcan şi i-am mutat într-o găleată, dar cu timpul au crescut şi i-am mutat în cadă, însă peste un timp şi asta a devenit prea mică pentru ei, aşa că, le-am dat drumul în acest lac şi în fiecare zi, vin pe malul lacului, şuier, ei ies la suprafaţă, îi hrănesc, după care le dau drumul înapoi în apă. Şi iată aşa deja de câţiva ani. Nu mă credeţi… Pot să vă demonstrez.
Inspectorii un pic uluiţi, dar şi emoţionaţi de poveste:
– Ei bine, hai demonstrează-ne.
Se apropie omul de apă, dă drumul la peşti, îşi aprinde o ţigară şi stă..
– Hai, şuieră omule – spune unul din inspectori.
– Pentru ce?
– Pentru a hrăni ştiucile.
– Care ştiuci ?!?
Bancul zilei din data de 8 iunie 2017
8 iunie 2017
(172 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Bancul zilei din data de 13 martie 2016
(13 martie 2016)
158 vizualizări
Bancul zilei din data de 11 septembrie 2017
(11 septembrie 2017)
170 vizualizări
Bancul zilei din data de 26 martie 2018
(26 martie 2018)
250 vizualizări
Bancul zilei din data de 20 ianuarie 2017
(20 ianuarie 2017)
174 vizualizări
Bancul zilei din data de 16 octombrie 2016
(16 octombrie 2016)
180 vizualizări
Bancul zilei din data de 24 august 2017
(24 august 2017)
121 vizualizări
Bancul zilei din data de 23 ianuarie 2018
(23 ianuarie 2018)
88 vizualizări
Bancul zilei din data de 18 iulie 2019
(18 iulie 2019)
118 vizualizări
Bancul zilei din data de 16 iunie 2018
(16 iunie 2018)
150 vizualizări
Bancul zilei din data de 29 noiembrie 2020
(29 noiembrie 2020)
38 vizualizări
Bancul zilei din data de 10 septembrie 2015
(10 septembrie 2015)
214 vizualizări
Bancul zilei din data de 25 aprilie 2017
(25 aprilie 2017)
150 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024