Directorul general al Toyota, Akio Toyoda, nepotul fondatorului companiei, a primit anul trecut o creştere cu 35% a compensaţiei financiare, la 184 milioane yeni (1,9 milioane de dolari), dar rămâne unul dintre cei mai prost plătiţi executivi din industria auto raportat la performanţă.

 

Toyoda (57 de ani) are cel mai mic pachet salarial dintre directorii generali ai celor mai mari cinci producători de automobile după vânzări, câştigând de peste 10 ori mai puţin decât cel mai bine plătit CEO din industrie, transmite Bloomberg.

 

Toyota a avut anul trecut cele mai bune rezultate şi a depăşit cu bine situaţiile de criză din ultimii 4 ani, marcaţi de cutremurul puternic care a lovit Japonia în anul 2011, urmat de un val tsunami devastator, şi de campania masivă derulată anterior de companie pentru rechemarea a milioane de automobile în vederea remedierii unei probleme care cauza acceleraţia involuntară a unor modele, provocând mai multe accidente.

 

Toyoda a preluat conducerea grupului Toyota în iunie 2009, în momentul crizei rechemărilor, după ce efectele crizei financiare globale şi aprecierea puternică a yenului cauzaseră prima pierdere anuală din istoria de 59 de ani a companiei.

 

Astfel, în timp ce Toyota a reconstruit reputaţia de fiabilitate şi eficienţă a automobilelor sale, directorul executiv a câştigat o notorietate similară pentru petenţiile financiare rezonabile.

 

Evaluate în dolari, acţiunile Toyota au crescut în acest an cu 28% pe bursa de la Tokyo, după ce compania a redevenit anul trecut cel mai mare producător de automobile din lume, devansând grupul american General Motors. În aceeaşi perioadă, titlurile gigantului german Volkswagen au scăzut cu 11%, în timp ce General Motors a avansat cu 12%, Daimler a crescut cu 11%, iar Ford cu 18%.

 

Datorită creşterii profitului, Toyota a aprobat în luna martie cele mai mari bonusuri pentru angajaţi din ultimii cinci ani.

 

 

Directorul general al Ford, Alan Mulally, este cel mai bine plătit CEO al unui mare producător auto, cu o compensaţie de 21 milioane de dolari anul trecut, potrivit datelor Bloomberg.

 

Şeful Volkswagen, Martin Winterkorn, a primit 14,5 milioane euro (19 milioane de dolari), iar managerul Daimler, Dieter Zetsche, a obţinut 8,15 milioane euro (10,7 milioane de dolari).

 

CEO-ul General Motors, Dan Akerson, a încasat 11 milioane de dolari de la compania unde au acţiuni guvernele din SUA şi Canada.

 

În pofida compensaţiei financiare relativ modeste, Akio Toyoda are o avere substanţială. El controlează personal 0,13% din acţiunile grupului Toyota, participaţie evaluată la 256 milioane de dolari, care a generat în anul fiscal încheiat în martie dividende de 4,2 milioane de dolari.

 

Analiştii subliniază că executivii companiilor japoneze sunt în general mai prost plătiţi decât concurenţii din alte zone, precum SUA şi Europa de Vest.